Ştiri din zonă
Ziua Europei a fost marcată și de Consiliul Județean Cluj – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișConsiliul Județean Cluj a participat marți, 9 mai 2017, la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei Europei.
Acest moment festiv a fost marcat de forul administrativ județean atât prin participarea, alături de celelalte instituții publice clujene și organizații non-guvernamentale ce activează în domeniu la acțiunea desfășurată în imediata proximitate a Centrului de Cultură Urbană „Casino” din Parcul Central al municipiului Cluj-Napoca cât și prin organizarea, în premieră, a unei expoziții de fotografie pe tematica proiectelor cu finanțare europeană.
„Dincolo de orice îndoială, apartenența la Uniunea Europeană a generat și continuă să genereze numeroase beneficii și avantaje pe care e important să le conștientizăm. E suficient să facem o trecere în revistă a tuturor acestor proiecte derulate în ultimul deceniu pentru a constata că bilanțul, în ceea ce privește județul Cluj, este mai mult decât pozitiv, fie că vorbim despre proiectele de infrastructură sau utilități, dezvoltarea mediului de afaceri, sănătate, asistență socială, management și dezvoltare durabilă și lista ar putea mult continua”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Astfel, prin intermediul standului organizat în Parcul Central, Consiliul Județean a promovat cele mai importante proiecte cu finanțare europeană derulate sau aflate în curs de implementare la nivelul forului administrativ județean. De asemenea, vizitatorilor standului le-au fost distribuite o serie de materiale informative legate de funcționarea Uniunii Europene și a instituțiilor sale precum și de drepturile pe care le au în calitate de cetățeni europeni.
„Se impune ca în această zi cu adevărat specială să sărbătorim apartenența noastră la marea familie europeană și să reflectăm la tot ceea ce Uniunea Europeană a adus bun în viața fiecăruia dintre noi” a precizat vicepreședintele CJ Cluj, Vakar Istvan, prezent la evenimentul din Parcul Central.
În același timp, la parterul Consiliului Județean Cluj a fost organizată o expoziție de fotografie special destinată acestui moment și intitulată „Consiliul Județean Cluj, proiecte europene 2007-2017”, aceasta reprezentând o sinteză ilustrată în fotografii relevante a celor 10 ani de proiecte cu finanțare europeană implementate la nivelul forului administrativ județean.
Astfel, cei care vor trece pragul Consiliului Județean în perioada următoare vor putea observa în cadrul expoziției ce va fi deschisă pe întreg parcursul lunii mai fotografii ce reflectă o parte dintre cele mai semnificative obiective și activități realizate în cadrul unor proiecte europene gestionate de Consiliul Județean în ultimul deceniu atât în mod direct, prin intermediul aparatului de specialitate cât și prin intermediul entităților subordonate forului administrativ județean sau al Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din care acesta face parte.