Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Percheziții în județul Cluj! Prejudiciu de peste 4 milioane de lei

Publicat acum

pe

În această dimineață, polițiștii din Alba efectuează 8 percheziții, în Alba, Mehedinți, Cluj și București, la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 4.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.

La data de 25 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează 8 percheziții în județele Alba (1), Mehedinți (2), Cluj (3) și în municipiul București (2).

Activitățile se desfășoară la locuințele a 3 persoane bănuite de evaziune fiscală și la sediile societăților comerciale administrate de acestea, ce au ca obiect principal de activitate servicii de publicitate.

Din cercetări au rezultat indicii faptul că, în perioada 2012 — 2014, cei în cauză ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat în contabilitatea societăților administrate cheltuieli nereale, în baza unor documente contabile fictive, emise de mai multe firme cu comportament tip fantomă.

Pentru a da aparență de legalitate operațiunilor economice înregistrate în contabilitate, ar fi fost efectuate plăți, prin intermediul sistemului bancar, iar sumele de bani ar fi fost retrase ulterior din conturile societăților cu comportament de tip fantomă și restituite plătitorului.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 4.230.623 lei.

Polițiștii vor pune în executare 3 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul I.P.J. Mehedinți, I.P.J. Cluj, Poliția Sector 2 București și Poliția Sector 3 București.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER