Ştiri din zonă
AUR pentru jandarmul clujean Adrian Petre, la Campionatul Național de Unifight al MAI
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn perioada 23-26 mai a.c., s-a desfășurat la Ploiești, Campionatul Național de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne.
Menționăm că în cazul acestui gen de competiții, fiecare luptă cuprinde trei runde. Astfel, prima dintre acestea, constă în depășirea unor obstacole de pregătire fizică, în timp ce, următoarele două runde se desfășoară în ring, unde trebuie să-ți depășești adversarul prin luptă corp la corp. Nu există limită de vârstă, astfel încât, pot concura sportivi tineri, elevi din cadrul școlilor de pregătire ale M.A.I., alături de sportivi maturi, trecuti de prima tinerete’.
La ediția din acest an a concurat și Plutonier adjutant Adrian PETRE, angajat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, reușind să obțină Locul 1 la categoria 80 kg.
Unifight, Universal Fight sau Lupta Universală, desprinsă din pentatlonul militar, reprezintă un sistem sportiv care se caracterizează prin manifestarea complexă a tuturor calităților fizice.
Adrian PETRE este medaliat la campionate mondiale și europene de judo la grupa peste 30 de ani.
FOTO – Arhivă