Eveniment
Polițiștii din Dej au confiscat 2000 de litri de alcool etilic – FOTO/VIDEO
Publicat acum
7 anipe
Poliţiştii din Dej au confiscat 2.000 de litri de alcool, în urma depistării unui transport ilegal efectuat de doi bărbaţi din Maramureş. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
La data de 29 iunie, în jurul orei 21:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au depistat pe strada Baia Mare, din Dej, doi conducători auto care transportau alcool fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Poliţiştii au descoperit şi ridicat 2 000 de litri de alcool etilic, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.
În baza probatoriului administrat, cei doi, în vârstă de 47 şi 52 de ani, din judeţul Maramureş, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
La data de 30 iunie pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita de 10 000 ţigarete, 400 tigari de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 l, băuturi spirtoase peste 200l, produse intermediare peste 300l, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Centrului Operaţional 3 DGA Cluj.