Naţional
Fiscul a sancţionat încă 285 de organizatori de evenimente

Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișDirecţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) anunţă că a continuat acţiunile de control la societăţi care deţin spaţii cu destinaţie principală de organizare evenimente (nunţi, simpozioane, evenimente corporate etc.) – operaţiunea „Ballroom” – şi a aplicat o serie de sancţiuni.
„Principalul obiectiv de control a vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spaţiului unde se desfăşoară evenimentul şi/sau prestările de servicii conexe (catering, servire băuturi, program artistic, DJ etc.)”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Potrivit ANAF, în perioada 5-11 iulie au fost verificaţi 285 contribuabili, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1,187 milioane de lei (amenzi şi confiscări). S-au aplicat, astfel, 202 sancţiuni contravenţionale principale (166 amenzi şi 36 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 1,13 milioane de lei şi s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 48.147 de lei, din care sume (numerar) în valoare de 10.695 de lei, venituri ilicite în valoare de 34.603 lei şi bunuri în valoare de 2.849 de lei. S-a dispus, totodată, suspendarea activităţii a patru contribuabili (din care unul pentru nerespectarea prevederilor OUG nr.28/1999 privind dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale – AMEF – şi 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.227/2015).
De la începutul iniţierii acţiunii „Ballroom” şi până în prezent, DGAF a verificat 504 contribuabili, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1,89 milioane de lei (amenzi şi confiscări), precizează ANAF.
Sursa – Mediafax.ro
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!