Conectează-te cu noi

Naţional

Şoferii cu risc ridicat vor plăti cu 80% mai mult la RCA

Publicat acum

pe

Tariful de referință, o instituție cu noi roluri și responsabilități – BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat și decontarea directă sunt printre cele mai importante repere ale legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, care a intrat în vigoare la 12 iulie, relevă un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

ASF a organizat luni cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieței asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluții pentru reașezarea pieței asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel și sancționate de Legea Concurenței. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabilește se numără tariful de referință, o instituție cu noi roluri și responsabilități — BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat și decontarea directă„, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, importanța stabilirii unor noi reguli de funcționare a pieței RCA este dată de caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă auto, care induce o responsabilitate strictă și nenegociabilă în relația cu consumatorul pentru toți cei care au un rol determinant în acest sistem — asigurători, brokeri sau service-uri auto.

ASF precizează că în sprijinul acestei abordări, Norma privind asigurările auto din România detaliază mecanismele necesare pentru ca principiile prevăzute de legea RCA să își poată dovedi utilitatea.

În această formă, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părților interesate din piața asigurărilor RCA — asociații de protecția consumatorilor, societăți de asigurare, transportatori, brokeri și service-uri auto, precum și alte asociații alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi: reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia; formatul poliței de asigurare; reglementarea condițiilor și criteriilor de autorizare și practicare a asigurării RCA pe teritoriul României; criteriile de risc și instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă; asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat; modalitatea de avizare și înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor; reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor; modalitatea de decontare directă; reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus; facilități și penalități aplicabile asiguraților„, se arată în document.

Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF, înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României.

„Nu sunt modificări semnificative faţă de proiectul publicat pe site, numai în ceea ce priveşte bonus malus. Am discutat cu toţi cei implicaţi şi am convenit că cel care este asigurat şi are un comportament adecvat în trafic trebuie să fie bonusat, să primească un discount semnificativ. Am crescut acest bonus de la 32 la 50%. 

Astăzi, cei care au un comportament adecvat în trafic primesc un discount de 50% la clasa de bonus 8. În ceea ce priveşte categoria persoanelor care sunt malusate, care au un comportament inadecvat în trafic, care fac accidente, care ne împing către zona de creştere a tarifelor şi de rezolvare a acestor probleme pe care le constatăm că există astăzi vor fi malusaţi până la 180%. 

Vor plăti cu mai mult de 80% tariful RCA care este ofertat ca urmare a faptului că se află în grupa de malus 8. Era 200%, dar 180% a rezultat în urma dezbaterilor cu asociaţii de protecţia a consumatorului, transportatori, service-uri, am convenit că punctul de echilibru este acest 180%”, a declarat Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

 

Sursa – Agerpres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER