Conectează-te cu noi

Naţional

IMPACTUL trecerii contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajatului: Salariile ar putea să scadă cu 22%

Publicat acum

pe

Măsura anunţată joi de Finanţe, conform cărora contribuţiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina salariatului, ar putea genera situaţii în care angajaţii vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu circa 22%, spune Mihaela Mitroi, PwC România, citată de Mediafax.

Ministerul de Finanţe a comunicat joi că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25%, cât sunt în prezent, la 35%, iar nivelul impozitului pe venit se va reduce cu 37,5% de la 16% la 10%, se arată într-un comunicat al PwC România.

România ar deveni astfel singura ţară din Uniunea Europeană care lasă contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajaţilor. Acest sistem nu se aplică în niciun alt Stat Membru pentru că implicarea angajatorului în plata contribuţiilor a avut ca scop, încă de la începuturile introducerii acestora, susţinerea anumitor categorii de persoane care beneficiază de ajutor social fără însă a contribui la sistem (de exemplu: elevi, studenti, pensionari care beneficiază de asigurarea socială de sănătate fără plata contribuţiei)”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

În medie, la nivel european, contribuţiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaţilor. Potrivit calculelor PwC, media contribuţiilor sociale suportate de angajator în statele UE este de 23,57%, pe când media contribuţiilor angajaţilor este de doar 13,35%. Iată deci că Executivul doreşte să crească nivelul contribuţiei angajaţilor în România la aproape de 3 ori media europeană şi să elimine contribuţia angajatorului.

Pentru ca angajaţii să nu fie afectaţi de aceasta creştere a poverii fiscale în sarcina lor, angajatorul ar trebui sa le crească salariile brute, potrivit programului anunţat de Guvern cu 22,75%.

Conform prevederilor legale actuale, angajatorii din mediul privat nu pot fi obligaţi să modifice nivelurile salariale, decât pentru salariaţii plătiţi la nivelul salariului minim pe economie, contractele de muncă fiind înţelegeri private, iar statul nu poate impune modificarea acestora fără acordul părţilor.

Poate că cei mai mulţi dintre angajatori vor înţelege să acopere acest cost suplimentar care va reveni angajaţilor, prin creşterea salariilor, însă nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple în toate cazurile. Astfel, pot apărea situaţii în care angajaţii vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu circa 22%. Pe de altă parte, aceste efecte vor fi parţial contrabalansate de reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%”, adăugă Mihaela Mitroi.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER