Conectează-te cu noi

Naţional

Guvernul vrea să interzică şoferilor dreptul de a circula dacă nu înscriu contractul de vânzare-cumpărare al maşinii

Publicat acum

pe

O ordonanţă de urgenţă prin care conducătorilor auto care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al maşinii li se suspendă dreptul de a circula, se află pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Executivului, scrie Mediafax.

Aceeaşi sancţiune se aplică şi pentru autoturismele care nu corespund tehnic.

Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum şi a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expiratori este anulată. Constatarea deficienţelor vehiculelor se face de către poliţia rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliţia rutieră, împreună cu instituţiile abilitate de lege„, se precizează în proiectul de act normativ.

Noii proprietari de vehicule au la dispoziţie, conform textului legii, 90 de zile pentru a înscrie documentele în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.

În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente de înmatriculare transcrierea 2 transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului„, se mai arată în document.

De asemenea, organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar are obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în termen de 5 zile lucrătoare autorităţii competente de înmatriculare, care, la rândul său, face menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia regim permise deconducere şi înmatriculare a vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER