Ştiri din zonă
Anchetă după acuzaţii de MALPRAXIS la Spitalul de Recuperare Cluj: Un pacient susţine că i-a fost tăiat un deget sănătos
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișConducerea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca a declanșat o anchetă internă în cazul chirurgului Alexandru Georgescu, acuzat de un pacient că i-a operat un alt deget de la mână decât cel suferind, scrie Agerpres.
Managerul Spitalului de Recuperare, Sanda Patrichi, a declarat, joi, că ancheta este în derulare în cazul respectiv.
„Avem o anchetă internă în derulare și în momentul în care se finalizează pot să vă spun orice detalii rezultă din anchetă. Pacientul a fost într-adevăr pacientul nostru, s-a intervenit asupra lui, dar mai departe vă voi spune când se finalizează”, a spus Sanda Patrichi.
Ea a mai spus că s-a autosesizat în cazul respectiv și că pacientul n-a făcut vreo sesizare.
Pacientul, Vlad Manases, a scris pe contul său de socializare că el l-a atenționat pe medic. „Vine profesorul și începe să taie. După o jumătate de oră încep să îmi pun întrebări. Brațul începe să mă doară groaznic și mă gândesc în momentul acela că degetul meu mic e cam ferit de băieții aceștia care se distrează de minune. Îi spun doctorului că anestezia și-a făcut bine efectul în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se oprește, belește ochii și-i face mari, și mă întreabă: ‘Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?’ ‘Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat.’ Am stat de 2 ori mai mult pe masa aia de operații decît ar fi trebuit să stau”, a scris Vlad Manases pe contul său de socializare.
Sursa – Agerpres