Social-Cultură
Ziua Europeană a Limbilor, marcată la Școala Gimnazială Chiuiești – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișZiua Europeană a Limbilor este un eveniment organizat anual la data de 26 septembrie, pentru a sărbători diversitatea lingvistică a unui continent care numără peste 200 de limbi europene, 24 de limbi oficiale ale UE, aproximativ 60 de limbi regionale și minoritare, dar și multe alte limbi vorbite de persoane provenind din alte regiuni ale lumii.
Cu prilejul acestui eveniment, ieri, 26 septembrie, la Școala Gimnazială Chiuiești, a avut loc o manifestare complexă la care au participat elevii claselor V-VIII, coordonați de prof. Alina Daniela Oltean și prof. Marius Claudiu Cristoreanu.
Elevii au realizat o expoziție tematică de desene, au citit creații literale originale legate de acest eveniment și au desfășurat activități de voluntariat pe site-ul www.freerice.com. A fost o ocazie de a le preciza elevilor varietatea limbilor vorbite în Europa, de a conștientiza diversitatea culturală și lingvistică, de a-i încuraja să învețe cât mai bine limbile străine, întrucât cunoașterea mai multor limbi facilitează comunicarea cu alte persoane și accesul la locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea întreprinderilor.
Ziua Europeană a Limbilor a fost introdusă de Comisia Europeană și de Consiliul Europei, care reprezintă 800 de milioane de europeni din 47 de țări. Participă numeroase institute culturale și lingvistice, asociații, universități, și mai ales multe școli și licee. A fost organizată pentru prima dată în 2001, cu ocazia Anului european al limbilor. De atunci, se sărbătorește anual. Elevii Școlii Gimnaziale Chiuiești și profesorii lor s-au înscris și ei în grupul celor care au sărbătorit Ziua Europeană a Limbilor-2017.