Ştiri din zonă
„Săptămâna prevenirii criminalității” a ajuns și la Gherla – FOTO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
În cea de-a doua zi a „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, poliţiştii au continuat activitățile preventive, tema specifică fiind prevenirea victimizării minorilor, cu accent pe domeniul prevenirii criminalității informatice.
Poliţiştii au fost prezenţi în şcolile de pe raza întregului judeţ, din mediul urban şi rural, elevii învăţând regulile de autoprotecție în mediul virtual, drepturile de autor, traficul de persoane și pornografia infantilă.
De exemplu, la Gherla, poliţiştii au organizat activităţi cu elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, precum şi cu tinerii din casele de tip familial, pe tema siguranţei în mediul online.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie, din Cluj-Napoca, au organizat activităţi în liceele de pe raza de competenţă, însă au vizitat şi o grădiniţă, unde cei mici au învăţat cum să se ferească de rele, descoperind faptul că poliţiştii sunt prietenoşi şi sunt parteneri de încredere.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au desfăşurat activităţi în unităţile şcolare de pe raza lor de competenţă.
Poliţiştii vor continua acţiunile preventive…

Citește și:

Droguri în loc de dulciuri! Tânăr săltat de jandarmi, la Dej, în noaptea de Moș Nicolae – FOTO

Beat, cu permisul suspendat și fără noroc: tânăr din Chiuiești, reținut de Moș Nicolae în uniformă de polițist

Femeie lovită în cap cu telefonul. Agresorul, reținut de polițiștii din Gherla și apoi arestat












