Naţional
O parte din elevi vor intra astăzi, după terminarea cursurilor, în vacanță! Când revin la școală

Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișElevii din învățământul primar și preșcolarii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanță pentru o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Ei se vor întoarce la cursuri luni, 6 noiembrie.
Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018), vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018), vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018) și vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018).
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.
Programul național ‘Școala altfel’ are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 — 31 mai 2018, pe baza unei planificări, la decizia școlilor.
Desfășurarea programului ‘Școala altfel’ nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale.
Evaluările naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în intervalul 7 — 24 mai.
Sursa – Agerpres

Citește și:
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej
Lucrări la calea ferată între stațiile Dej Călători-Jibou, mai multe trenuri afectate