Conectează-te cu noi

Naţional

Mare sărbătoare pentru credincioși! Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este pomenit în calendarul creștin ortodox

Publicat acum

pe

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 26 octombrie.

Sfântul Dimitrie s-a născut în Tesalonic, din părinți de neam bun și dreptcredincioși. Tatăl său, guvernator al Tesalonicului, fiind creștin în ascuns, după multe rugăciuni împreună cu soția sa la Maica Domnului și la Mântuitorul Hristos, a dobândit un fiu, pe Sfântul Dimitrie.

Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaște și să înțeleagă adevărul, l-au dus părinții în casa lor de rugăciune, o cămăruță din palat, ascunsă și, arătându-i sfintele icoane, i-au arătat icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, și icoana Născătoarei de Dumnezeu. Aici chemând în taină un preot și pe câțiva creștini, prieteni ai lor, au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.

După moartea tatălui său, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) și numit în locul acestuia, încredințându-i-se Tesalonicul, cu porunca de a-l curăța de creștini.

Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia. În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creștin și pe mulți îi aducea la credința sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat și a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.

Întorcându-se biruitor după o luptă în părțile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns și la Tesalonic. Aici l-a chemat în fața sa pe guvernatorul cetății, Sfântul Dimitrie, care stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creștin.

A fost închis, iar în ziua de douăzeci și șase a lunii octombrie, au intrat ostașii în temnița în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat și găsindu-l stând la rugăciune, l-au omorât cu sulițele. Întâia suliță cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns și Hristos pe cruce, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind în acest fel moarte martirică.

Creștinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic și l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuță în care se săvârșeau multe minuni. În această bisericuță a intrat prefectul Iliricului, Leontie, și în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Dimitrie și a zidit o biserică mai mare și mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcție au fost găsite moaștele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în așa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie și Izvorâtorul de Mir.

Edificiul paleocreștin original există și astăzi și face parte din site-ul Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1988.

Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăpostește moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este și ocrotitorul orașului.

 

Sursa – Agerpres

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER