Ştiri din zonă
ACCIDENT cu PATRU VICTIME, pe DN17, în Coldău!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Un accident de circulație s-a produs miercuri dimineață, 8 noiembrie, în jurul orei 11:15, pe DN17, pe raza localității bistrițene Coldău.
Potrivit primelor informații, conducătoarea unui autoturism, o tânără în vârstă de 27 de ani din județul Alba, în timp ce se deplasa dinspre Dej spre Beclean, ajunsă pe raza localității Coldău, cel mai probabil din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare față de autovehiculul din fața sa, a colizionat cu un autoturism, condus de o femeie în vârstă de 55 de ani, din Dobricel, care a încetinit cu intenția de a efectua un viraj la stânga.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite ușor. Șoferița din Dobricel a fost transportată la Spitalul Orășenesc Beclean pentru investigații suplimentare, aceasta suferind un traumatism cranio-cerebral minor. Restul victimelor au primit îngrijiri medicale la fața locului, nefiind necesar transportul acestora la spital.
Cele două conducătoare auto au fost testate de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acestea nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.
FOTO – Arhivă