Social-Cultură
Sute de elevi prezenți la evenimentul „Colind din suflet de copil”, în incinta unei biserici din Dej – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișEvenimentul a avut loc miercuri, 6 decembrie, cu începere de la ora 16:00, la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dej, de pe strada Gutinului.
Momentul cultural-religios a fost organizat de către Protopopiatul Ortodox Român Dej în parteneriat cu Școlile din municipiul Dej. Au participat peste 200 de de colindători, pregătiți și însoțiți de profesorii de religie, de diferite cadre didactice, precum și de conducătorii instituțiilor de învățământ. Au fost prezente și autorități centrale și locale, precum și un număr mare de copii, părinți și bunici.
La nivelul municipiului Dej există o bună colaborare între Biserică și Școală, astfel că acest eveniment se datorează celor 3 piloni importanți ai societății: Familie, Școală și Biserică.
Pentru că miercuri a fost sărbătorit Sfântul Ierarh „Nicolae”, colindătorii au fost răsplătiți cu daruri și diplome.
„Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru că am fost învredniciți să ascultăm cele mai frumoase colinde, colinde din suflet de copil. Pitagora spunea – OMUL NU ESTE NICIODATĂ ATÂT DE MARE CA ATUNCI CÂND SE LASĂ ÎN GENUNCHI SĂ AJUTE UN COPIL. Doresc să mulțumesc tuturor preoților din Dej, profesorilor, părinților, bunicilor și în mod deosebit copiilor, care prin glasurile lor îngerești ne-au adus vestea cea bună a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus părintele protopop Ioan Buftea.