Eveniment
Apartamente de pe strada Crângului din Dej, prădate de hoți – FOTO/VIDEO
Publicat acum
10 anipe
Două apartamente de pe strada Crângului din Dej au fost prădate de hoți. Polițiștii dejeni au deschis o anchetă în acest caz.
Un minor care a ajuns acasă de la școală a observat că lucrurile din locuință erau răvășite. Și-a anunțat imediat părinții, care la rândul lor au alertat oamenii legii.
Polițiștii din Dej s-au deplasat pe strada Crângului din Dej și au început deschis o anchetă în acest caz. Aceștia au prelevat probe pentru identificarea autorilor.
Din primele informații, hoții au spart cel puțin două apartamente, sustrăgând bunuri de valoarea, dar și bani.
ACTUALIZARE: ”Proprietarii a două apartamente de pe strada Crângului din Dej au sesizat Poliția reclamând că li s-au sustras bani și bijuterii din locuințe în cursul acestei dimineți. Valorea prejudiciului urmează să fie stabilită ulterior de către părțile vătămate. Polițiștii efectuează investigații pentru a stabili modul de pătrundere în locuințe, precum și celelalte aspecte pentru stabilirea concretă a stării de fapt”, a declarat pentru Dej24.ro Simona Vîrci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.