Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

CLUJ | Aproximativ 15.000 de sticle cu apă sfinţită vor fi împărțite credincioșilor

Publicat acum

pe

Circa 15.000 de sticle de apă sfinţită vor fi date credincioşilor sâmbătă, 6 ianuarie, după slujba religioasă din Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, spune că vineri, 5 ianuarie, se fac slujbe speciale, conform adevarul.ro.

Preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, spune că azi, 5 ianuarie, se oficiază slujbe speciale de Ajunul Bobotezei.

Va fi sfinţită apa din cele circa 15.000 de sticle de plastic care vor fi oferite, ca şi anii trecuţi, credincioşilor mâine, după slujba de Bobotează, din Piaţa Avram Iancu din Cluj.

Slujba de sâmbătă, 6 decembrie, va începe la ora 10.00.

Botezul Domnului înseamnă, de fapt, începutul propovăduirii lui şi puntea care face legătură între Vechiul şi Noul Testament. Pentru fiecare om este important de reţinut că orice viaţă creştină începe cu o Bobotează. Botezul fiecărui creştin este o reluare a Bobotezei aşa încât viaţa omului, sufletul omului, şi, prin acestea, natura şi întregul univers se sfinţesc“, afirmă Ivanov, conform sursei citate.

Botezului Domnului sau Boboteaza se sărbătoreşte în fiecare an pe 6 ianuarie de credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi de cei romano-catolici.

În satele şi oraşele de lângă apă există obiceiul ca tinerii să se întreacă în aducerea la mal a crucii aruncate de preot. Tradiţia populară zice că acela care se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile.

 

Sursa – adevarul.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER