Social-Cultură
Un nou preot în Parohia Dej I
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin CocișDuminică, 3 mai, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean.
A fost săvârșită Sfânta Liturghie la care a participat un număr mare de credincioși din Municipiul Dej, precum și autorități locale și autorități din Comuna Budești, Județul Bistrița-Năsăud.
Din sobor au făcut parte Părintele Cherhaț Adrian, Inspectorul de Religie din Bistrița- Năsăud, Părintele Protopop Buftea Ioan și Părintele Chirilă Gavril, Parohul Bisericii Dej I și Secretar al Protopopiatului Ortodox Dej.
Cuvântul de învățătură și de instalare a fost rostit de Părintele Protopop Buftea Ioan. Acesta i-a mulțumit Părintelui Chirilă Gavril, parohul Parohiei Dej I, pentru tot ceea a făcut și face pentru Biserica Ortodoxă
Părintele Iuliu a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra sa, apoi Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru încrederea acordată și tuturor celor ce au fost prezenți la această frumoasă sărbătoare.
La final, Părintele paroh Chirilă Gavril i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei pentru darul și ajutorul trimis în persoana Părintelui Iuliu și l-a asigurat pe noul său coleg de tot sprijinul .
Sursă - www.protopopiatulortodox.ro