Ştiri din zonă
Tânăr și neliniștit! Conducător auto din Fizeșu Gherlii beat la volan, tras pe dreapta de polițiștii gherleni
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin Cociș
Sâmbătă, 17 februarie, în jurul orei 23:00, poliţiştii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un tânăr, de 23 de ani, din Fizeșu Gherlii, în timp ce conducea un autovehicul pe DC 23, din localitatea Năsal, comuna Țaga, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea mostrelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul Penal.
FOTO – Arhivă
Citește și:

Trei scandalagii care au semănat frică, arestați de către polițiștii din Gherla. Cum au încercat să scape victimele

ACCIDENT la Cășeiu. Două autovehicule au ieșit în afara șoselei, un bărbat rănit – FOTO

Numire spectaculoasă la CS Unirea Dej | Fost selecționer al României, noul antrenor al alb-albaștrilor











