Ştiri din zonă
Clujeanul Ioan Bene, dat în urmărire internațională, PRINS în ITALIA!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișOmul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi dat în urmărire internaţională, a fost identificat de poliţiştii italieni lângă Roma, transmite Mediafax.
Reprezentanţii IPJ Cluj au declarat, marţi, pentru sursa citată, că nu pot estima cât timp vor dura procedurile de extrădare a lui Ioan Bene.
„Persoana pe numele căreia a fost emis un mandat european de arestare a fost identificată în 19 februarie de către poliţiştii italieni undeva lângă Roma. Este în custodia autorităţilor italiene şi au fost demarate procedurile pentru extrădarea în România. Nu ştim cât durează aceste formalităţi, nu putem avansa un termen”, au spus sursele citate.
În 12 februarie, Tribunalul Cluj a emis mandat european de arestare pe numele omului de afaceri Ioan Bene. Omul de afaceri, condamnat la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost dat în urmărire de poliţişti în 31 ianuarie întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând atunci că este plecat în concediu.
Ioan Bene conduce mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Judeţean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj. Acesta are în derulare şi proiecte imobiliare, dar este şi cumpărătorul fostului hotel „Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat şi într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
FOTO – Arhivă