Conectează-te cu noi

Sport

CRONICĂ. FC Unirea Dej a dezamăgit cu Unirea Tășnad, fiind învinsă cu 2-0 – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej a fost învinsă cu 2-0, pe teren propriu, de formația Unirea Tășnad, în a XVI-a etapă a seriei a V-a din Liga a III-a.

Prima ocazie de gol le-a aparținut oaspeților, când Cadar – în minutul 12 – a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, portarul Kodion a respins greșit și Parnău a fost la un pas să profite și să deschidă scorul. Același Cadar a trimis apoi în transversală cinci minute mai târziu. De cealaltă parte, dejenii s-au trezit de-abia în minutul 29. Podină a centrat de pe dreapta și Popescu a reluat din alunecare, dar a ratat ținta. La fel a făcut și Kocsiș, cu capul, tot după o centrare venită de la experimentatul fundaș al Unirii.

În minutul 34, Cadar a executat o lovitură liberă de la 18 metri și a înregistrat o nouă ocazie mare de gol în dreptul formației sale. La scurt timp, Gnahore a șutat în forță, de la 30 de metri, însă Moroz a respins greu de sub transversală și și-a salvat echipa. Cu două minute înainte de finalul primei părți, Tășnadul a deschis scorul. Cadar a bătut un corner de pe stânga și Vădan – nemarcat – a înscris cu capul, din 6 metri.

După reluare, Gnahore a ”semnat” prima ocazie de gol a Unirii Dej în partea secundă. Fotbalistul de culoare a șutat din nou în forță, însă balonul a trecut pe lângă poarta adversă. Oaspeții au replicat prin Stanciu, tot cu o execuție care a ratat ținta. În minutul 64, Podină – poate cel mai bun jucător al Unirii în acest meci – a centrat de pe dreapta și Boje a ratat incredibil, cu capul, făcându-se de râs. Intrat pe teren în a doua repriză, Mendes și-a încercat și el norocul din marginea careului mare, fără succes pe tabelă.

Oaspeții au ratat o nouă ocazie mare în minutul 67. Faur – nemarcat în careul advers – a fost ”servit” excelent de pe partea stângă, dar balonul trimis de acesta, din întoarcere, s-a izvit de transversală. Dejenii puteau egala câteva secunde mai târziu când Podină l-a găsit pe Popescu în careu, însă acesta din urmă nu a putut profita de poziția favorabilă în care se afla.

Avantajul Tășnadului s-a dublat cu 20 de minute înainte de final. Dejenii au pierdut mingea la jumătatea terenului – fundașii Unirii fiind mult urcați în suprafața adversă -, oaspeții au ”forțat” cu trei oameni pe contraatac, iar Ciul a îndeplinit o simplă formalitate și l-a învins pe ”glumețul” portar Kodion (căzut de două ori în fața adversarilor, la aceeași fază).

Pe final de meci, Ferhaoui a încercat să puncteze și să reducă din diferență, numai că lovitura liberă executată de francez a fost exact ca evoluția sa în acest meci – slabă și ștearsă. FC Unirea Dej – AFC Unirea Tășnad s-a încheiat 0-2, la capătul unui meci care a lăsat senzația că Tășnadul era o echipă de bătut dacă la Dej ar fi existat viziune, relații de joc, ceva mai multă determinare și dacă antrenorul Unirii, Pino Murgia ar fi făcut câteva schimbări mai… inspirate.

FC Unirea Dej: 1. Kodion, 4. Hîmpea, 19. Podină, 5. Nogo, 6. Kovacs, 11. Popescu, 8. Itu, 17. Gnahore, 9. Ferhaoui, 7. Kocsiș, 16. Boje. Rezerve: 12. Georgiu, 18. Blaj Fl., 10. Muntean, 13. Kis, 3. Sabo, 14. Obreja, 15. Mendes. Antrenor: Pino Murgia.

Unirea Tășnad: 98. Moroz, 2. Balau, 20. Vădan, 11. Stanciu, 22. Ciul, 10. Cadar, 8. Faur, 13. Nemeș, 21. Ciubas, 17. Parnău, 19. Palinceac. Rezerve: 1. Cherecheș, 9. Silaghi, 7. Nagy, 18. Ștef, 16. Varga, 6. Popa, 15. Szekely. Antrenor: Cristian Popa.

Celelalte rezultate înregistrate în etapa a XVI-a:

marţi, 27 martie, ora 15:00
Metalurgistul Cugir – FC Avrig 1-1
Andrei Făgărăşanu (14) / Adrian Cîrstean (28)
ACS Fotbal Comuna Recea – CS Iernut 5-1
Daniel Mih (20), Romario Rus (24, 30), Viorel Chinde (56), Alin Bota (90 – pen.) / Ionuţ Cheţan (45+2 – pen.)
Industria Galda – Viitorul Ghimbav 3-0
Viitorul s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la „masa verde”.

miercuri, 28 martie, ora 15:00
Avântul Reghin – Sănătatea Cluj 2-0
Bogdan Stavilă (19), Tudor Zbârcea (86)
Gaz Metan Mediaş 2 – Unirea Alba Iulia 1-1
Amaral Edon Junior (57) / Radu Scrob (73)

marţi, 10 aprilie, ora 17:00
CFR Cluj 2 – Universitatea Cluj

Performanţa Ighiu a stat.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER