Conectează-te cu noi

Sport

PREMIERĂ – Noi DETALII în cazul FC Unirea Dej – Bellini. Murgia a fost îndepărtat de la club!

Publicat acum

pe

Președintele FC Unirea Dej, Mircea Itu a stat de vorbă cu reporterii Dej24.ro și a negat informația potrivit căreia italianul Felice Bellini ar fi investitor secret la club.

În această dimineață, Gazeta Sporturilor a publicat o investigație în care a dezvăluit că Felice Bellini, suspendat în Italia pentru trucare de meciuri, ar fi finanțator neoficial al Unirii Dej. În urma apariției articolului GSP, Mircea Itu, președintele Unirii Dej a stat de vorbă cu reporterii Dej24.ro și a încercat să facă lumină în acest caz.

”L-am cunoscut pe domnul Bellini acum 10 ani prin intermediul unui furnizor de echipament sportiv din Italia, însă nu am avut niciodată vreun acord de colaborare direct cu dânsul. M-a contactat pe Facebook când a venit în România și așa ne-am întâlnit. Este adevărat că ne-am întâlnit la Cluj de câteva ori. M-a sunat că e în Cluj și că are afaceri prin zonă. Dânsul e pasionat de fotbal și am stat și am văzut niște meciuri împreună. Ați văzut că a făcut poze cu Ioan Ovidiu Sabău și cu Dan Petrescu, oameni cu integritate și de neconstestat. Cred că e genul de om căruia îi place să posteze pe Facebook. Dânsul a venit la Dej să vadă câteva meciuri datorită amiciției care o are cu fostul antrenor Pino Murgia”, ne-a declarat Mircea Itu.

Întrebat dacă Belluci l-a adus pe Murgia la Dej – ca urmare a prieteniei dintre cei doi, Itu a negat. ”Pino Murgia a venit pe firul unei firme de impresariat din Canada. Noi ne-am dorit mult să aducem un antrenor italian în speranța că vom găsi o modalitate de a crește nivelul jucătorilor. Aducerea lui Pino Murgia pe banca Unirii nu are nicio legătură cu prietenia dintre tehnician și Bellini”, a subliniat finanțatorul.

În ceea ce privește tricourile albastre inscripționate cu steagul Italiei și cu numele ”Italy” – tricouri în care Unirea a evoluat inclusiv în meciul de ieri cu Unirea Tășnad -, Itu a precizat pentru Dej24.ro”noi am cumpărat echipamentul din Italia la un preț foarte mic, 60 de euro/set jucător. Firma respectivă îl avea pe stoc și noi l-am achiziționat. Operațiunea comercială a fost făcută direct de club”.

Finanțatorul clubului dejean a vorbit și despre jucătorii străini aduși în pauza competițională. ”Toți jucătorii au fost aduși prin impresari. Doi jucători din Franța, printr-o firmă din Canada, Mendes printr-un agent din Anglia și un portar din Italia care nu a confirmat până în acest moment și este a treia variantă. Toate plățile sunt făcute de către club. Dacă aveam bani de la anumiți presupuși finanțatori nu eram într-o situație așa dificilă din punct de vedere financiar…”, a subliniat Itu, menționând totodată că Bellini nu are nicio legătură cu aducerea acestor jucători străini.

Dejeanul aflat la cârma clubului a ținut să transmită în final un mesaj prin intermediul publicației noastre: ”Vreau să îmi cer scuze cluburilor ”U” Cluj și CFR Cluj pentru situația creată și să le transmit că noi suntem un club integru și respectăm în totalitate regulamentele Federației Române de Fotbal”.

Surprinzător sau nu, ca urmare a înfrângerii de ieri, 0-2 pe teren propriu cu Unirea Tășnad (CRONICA meciului poate fi citită AICI), tehnicianul Pino Murgia a fost înlăturat de la club. ”Am decis să întrerupem colaborarea de comun acord cu domnul Pino Murgia. I-am mulțumit pentru efortul depus până acum, iar începând de azi noul antrenor al Unirii Dej va fi Mircea Bolba, tehnician care a mai fost la clubul nostru. Ieri am observat o lipsă de atitudine a jucătorilor și prin această schimbare am dorit să creez un șoc la echipă”, a explicat Mircea Itu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER