Ştiri din zonă
Spectacole folclorice cu ceterași și oameni de seamă la Orman și Gherla!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișDuminică, 15 aprilie, de la ora 13:00, în localitatea clujeană Orman, comuna Iclod, se va desfășura cea de-a doua ediție a evenimentului „Cum era în sat odată…”.
Manifestarea va cuprinde inaugurarea unui muzeu sătesc, desfășurarea unui vechi obicei popular – claca, precum și un spectacol folcloric susținut de grupul „Tradiții ormănene”, Ansamblul folcloric al Școlii Generale din Orman, Ansamblul folcloric „Mugurii Mintiului” și soliștii vocali Mariana Morcan, Grigore Sâmboan, Ioana Maria Câmpan și Ioana Roman. Totul se va încheia cu un joc la șură cu ceterașii din Iclod, la care vor lua parte toți jucăușii satului.
Tot duminică, 15 aprilie, de la ora 15:00, se va desfășura Festivalul „Jocu’ la șură”, pe platoul Autogării din municipiul Gherla. Vor evolua jucăuși din Apahida, Batin, Ceaba, Cutca, Gherla, Iclod, Mintiu Gherlii și Mociu, acompaniați de ceterașii Bob Siminic și Nucu din Fizeș. De asemenea, vor cânta Ioana Roman, Mihai Rusu, Codruța Jula Pop, Roxana Suciu, Ioana Maria Câmpan, Grigore Sâmboan, Georgiana Lobonț și Raul Oltean.