Ştiri din zonă
Polițiștii bistrițeni, amenzi de peste 10.000 de lei în comuna Petru Rareș, pe linia pazei obiectivelor sau a bunurilor
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
În perioada 15-16 mai, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, au organizat o acțiune pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor societăți comerciale de pe raza de competență a secției.
Astfel, cu ocazia activităților desfășurate, pentru neregulile constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, din care 6 conform HG 301/2012 – pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și 1 conform Legii 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de 10.600 lei.
FOTO – Arhivă

Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului










