Conectează-te cu noi

....

Ştiri din zonă

Mai multe drumuri județene situate în apropiere de Dej vor fi modernizate sau reabilitate

Publicat acum

pe

....

Președintele Consiliului Județean Cluj a emis 16 certificate de urbanism necesare în vederea elaborării documentațiilor tehnice și cadastrale pentru autorizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a 106,834 km de pe nu mai puțin de 16 sectoare aparținând de 14 drumuri județene.

....

Drumurile județene pentru care au fost emise certificatele de urbanism și pentru care Consiliul Județean pregătește, în prezent, derularea de ample lucrări de modernizare, traversează nu mai puțin de 19 comune clujene, după cum urmează:

– DJ 109 S Deușu – Borșa, km 0+000 – km 12+320
– DJ 161 E Diviciorii Mici – Habadoc, km 5+500 – km 8+000
– DJ 107 N Valea Ierii – Plopi – Gura Râșca, km 14.000 – 28+612
– DJ 103 G Cheile Turzii – Săndulești, km 30+970 – km 35+231
– DJ 161 B Călărași – Călărași Gară, km 40+647 – km 42+530
– DJ 109 A Ciubanca – limită jud. Sălaj, km 56+100 – km 57+300
– DJ 109 E Valea Groșilor – limită jud. Sălaj, km 14+484 – 17+000
– DJ 109 V Cluj-Napoca – Giula, km 11+400 – 15+390
– DJ 105 T Berindu – Săliștea Veche, km 14+447 – km 19+470
– DJ 182 F Mănășturel – Valea Gârbăului – Gârbăul Dejului, km 0+000 – km 9+980
– DJ 103 G limită jud. Alba – Podeni – Moldovenești, km 13+200 – km 25+600
– DJ 107 T Mărișel – Măguri Răcătău, km 0+000 – km 11+600
– DJ 161 Panticeu – Sărata – limită jud. Sălaj, km 41+100 – 49+050
– DJ 161 A Apahida – Cojocna, km 7+100 – km 9+700
– DJ 107 T Măguri Răcătău – Măguri, km 13+600 – 23+600
– DJ 160 Mociu – Chesău – Pălatca, km 44+800 – km 48+800

Necesitatea demarării lucrărilor de investiții pe aceste sectoare de drumuri este determinată de starea accentuată de degradare a acestora. Din cauza structurii necorespunzătoare și a traficului rutier intens, toți cei 106,834 km de drum județean prezintă degradări, cu multiple defecte de capacitate portantă, respectiv cedări ale sistemului rutier și ale patului drumului, dar și cu evidente degradări de suprafață precum gropi, făgașe și tasări. Urmare a acestor deficiențe structurale, în special a celor legate de capacitatea portantă, drumul nu mai asigură în momentul de față o planeitate normală suprafeței de rulare, atât în profil transversal cât și în cel longitudinal. De asemenea, ca urmare a cvasi-inexistenței șanțurilor de scurgere a apelor de suprafață, pe mai multe porțiuni se înregistrează cedări ale corpului drumului, fapt de natură a pune în pericol siguranța participanților la trafic.

Ulterior finalizării expertizelor tehnice și a documentațiilor cadastrale necesare intabulării acestor drumuri și sectoare de drumuri județene, respectiv a studiilor geotehnice, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.), precum și a celei referitoare la proiectare și asistență tehnică, Consiliul Județean Cluj va demara licitațiile aferente execuției lucrărilor la cei peste 100 km de drumuri județene.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pop Tiberiu

    2018-05-18 la 12:01:08 PM

    Dar despre drumul Gherla Taga ce ne puteti spune ca deabia se poate circula pe el si nu a fost facut niciodata ca lumea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER