Eveniment
ACCIDENT în Sânmărghita, provocat de un șofer beat din comuna Mica
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișLa data de 30 mai, în jurul orei 03:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej, Posturile de Poliţie Bobâlna şi Câţcău, au identificat un conducător auto sub influenţa alcoolului care fusese implicat într-un accident cu pagube materiale.
Cel în cauză, un tânăr, de 26 de ani, din comuna Mica, a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale pe DJ172 F, prin localitatea Sânmărghita.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de Codul Penal.
FOTO – Arhivă