Ştiri din zonă
Încă un șofer beat și fără permis, reținut de polițiștii gherleni! Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au reţinut un bărbat pe care îl cercetează pentru conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi refuz de recoltare probe biologice.
Poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, a unui bărbat de 37 de ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj, care la data de 6 iunie a.c., în jurul orei 16.20, a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, pe DN1C, pe raza localităţii Livada, judeţul Cluj, de către poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla.
La momentul depistării bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest şi a reieşit că avea o concentraţie de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.
FOTO – Arhivă