Ştiri din zonă
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități preia cazul fetiței bătute în Liceul Tehnologic Special Cluj
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișCentrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a preluat cazul referitor la abuzurile și relele tratamente aplicate elevilor din cadrul Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Județul Cluj.
În urma sesizărilor primite de la mai mulți părinți ai elevilor din acest liceu și în contextul abuzurilor și maltratării unei eleve din clasa a VII a a acestui Liceu, în cursul serii de ieri, CEDCD a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean.
De asemenea, CEDCD va acorda suport legal minorei agresate în școală de către cadrul didactic în cauză și familiei acesteia.
„Așa cum am arătat de-a lungul timpului, școlile speciale din România nu se dezic de la abuzuri și violențe împotriva copiilor cu dizabilități, pe care le perpetuează în liniște în spatele ușilor închise. Ca și în cazul Școlii Speciale Nr. 4 din București vom face toate demersurile legale pentru pedepsirea vinovaților și stabilirea răspunderii delictuale atât din punct de vedere penal, cât și civil. Tratamentul inuman al copiilor cu dizabilități trebuie să înceteze, iar aceste școli trebuie să facă obiectul unei anchete publice pe care MEN o amână de ani”, declară Mădălina TURZA, președinte CEDCD.
CITEȘTE ȘI: