Naţional
Grevă japoneză în Ministerul Tineretului şi Sportului. Se strâng semnături pentru încetarea generală a activităţii
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișAproximativ 4.000 de angajaţi ai Ministerului Tineretului au declanșat joi, 19 iulie, greva japoneză din cauza salariilor mici şi a inechităţilor între aceleaşi categorii de personal. Angajaţii spun că, săptămâna viitoare, vor organiza pichetări şi strângeri de semnături pentru grevă generală, potrivit Mediafax.
„Personalul din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, din toată ţară, se va afla în grevă japoneză în data de 19.07.2018, urmând ca, de săptămâna viitoare să aibă loc acţiuni de pichetări şi strângerea de semnături pentru greva generală. În repetate rânduri, Sindicatul Naţional Sport şi Tineret a adus la cunoştinţă conducerii ministerului că problemele de natură salarială sunt grave şi că trebuie găsite soluţii în vederea înlăturării discriminărilor, nemaifiind acceptate amânări şi tergiversări”, au precizat, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.
Potrivit acestora, aproximativ 4.000 de angajaţi se află în grevă japoneză.
Aceştia mai precizează că norme din Legea 153/2017 în ceea ce priveşte salarizarea personalului din Sport şi Tineret au determinat menţinerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România.
„Astfel, reîncadrarea personalului şi comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1.300 lei net (1.100 lei net în cazul salariaţilor din federaţiile sportive naţionale) nediferenţiat pe funcţii, grade, trepte, gradaţii, a dus la apariţia unor inechităţi între aceleaşi categorii de personal. Indiferenţă şi lipsă de respect faţă de proprii angajaţi, dar şi modul incorect şi ilegal de relaţionare cu organizaţia sindicală au alimentat nemulţumirile existente şi ne obligă să recurgem la toate formele de protest şi anunţăm demararea programului de proteste cu grevă japoneză în toate instituţiile din Sport şi Tineret, pentru data de 19.07.2018. Angajaţii vor purta banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de situaţia salarizării din domeniile de activitate şi nesoluţionarea revendicărilor”, mai spune sursa citată.
Între nemulţumirile angajaţilor se numără următoarele:
- 70% dintre salarii sunt egalizate la un cuantum de 1.300 de lei net; angajaţii nu sunt încadraţi diferenţiat în funcţie de studii, funcţii, răspundere, vechime sau complexitatea muncii lor;
- nu se acordă sporul de vechime;
- nu este plătită munca în zilelele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi nici orele suplimentare;
- nu se mai acordă sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional;
- începând cu 1 ianuarie 2018 antrenorilor cu sportivi la lotul naţional le-au scăzut veniturile;
- funcţiile specifice nu sunt încadrate corespunzător (medic, asistent, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor – antrenor).
FOTO – Arhivă