Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Zi de sărbătoare în Parohia Măgoaja – FOTO

Publicat acum

pe

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Măgoaja.

Vineri, 10 August 2018, ÎPS Andrei a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Măgoaja, înconjurat de un sobor de preoți, din sobor făcând parte: părintele consilier Caudiu Ioan Grama, părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului și preoții din Cercul preoțesc Chiuiești.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Andrei a vorbit despre Maica Domnului: „La un moment dat, când Domnul propovăduia Evanghelia și lumea era entuziasmată, o femeie din mulțime ridicând glasul a zis <Fericit este pântecele care te-a purtat și sânii la care ai supt>. Cel pe care L-a născut este Viața însăși iar Maica Domnului este Maica Vieții. Domnul Hristos așa ne spune în Evanghelia după Ioan, cap 14: <Eu sunt Calea, Adevărul și Viața>, iar Maica Domnului este Maica Vieții

La final, părintele paroh Gavril Ioan Gretinuc a mulțumit lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru clipele de înaltă trăire sufletească, ÎPS Andrei pentru faptul că tot timpul a acceptat invitația de a fi în mijlocul credincioșilor din Parohia Măgoaja, părintelui protopop Ioan Buftea pentru implicare și sprijin, dar și credincioșilor prezenți.

La final, ÎPS Andrei i-a miruit pe credincioși, a împărțit iconițe și i-a binecuvântat.

Parohia Ortodoxă Română Măgoaja cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” este este situată în judeţul Cluj, comuna Chiuieşti, aparţinând Protopopiatului Ortodox Român din Dej. Prima menţiune documentară a satului este în anul 1588. Satul avea biserică de lemn cel puţin din prima jumătate a secolului al XVII-lea construită pe dealul Bisericii, lângă cimitirul actual, unde a dăinuit până în anii 1900 când a fost dăruită credincioşilor din Poiana Porcului, Fântânele. Biserica actuală de zid a fost ridicată între anii 1790-1821 fiind executată doar nava, turnul a fost adăugat în 1869 sub îndrumarea preotului Simion Cupşa. Prima târnosire a Bisericii a fost în 10 august 1822 de către episcopul Vasile Moga.

Pe plaiurile măgojene a crescut Pintea Haiducul, în amintirea căruia comunitatea a ales să sărbătorească în prima duminică a lunii septembrie a fiecărui an, fiind numită şi „sărbătoarea Pintii” care se ţine între cele două localităţi Chiuieşti şi Măgoaja.

Efect al unei îndelungate şi rodnice vieţi religioase, de aici s-au ridicat numeroşi slujitori ai bisericii: Gavril Hango – redactor la Telegraful Român şi colaborator al Enciclopediei Diaconovici – preot în Bonţida, Gavrilă Zob – protopop al Protopopiatului Gherla, fraţii Chirilă Gavril, preot-secretar al Protopopiatului Ortodox Român Dej şi Chirilă Ioan – preot profesor universitar doctor, fost decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, actual Preşedinte al Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER