Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Procesiune la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula!

Publicat acum

pe

Zeci de mii de pelerini își vor îndrepta pașii și în acest an spre Mănăstirea Nicula, la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului.

Ca în fiecare an, preoții Mânăstirii Nicula au pregătit un program religios bogat, prin prezența a numeroși diaconi și preoți, la care se adaugă câțiva arhierei, în frunte cu Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează, în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului (marți, 14 august), cu începere de la ora 12:00, o procesiune, pe jos, din Gherla la celebra mănăstire.

Punctul de pornire va fi, la fel ca în anii precedenți, Biserica Sfântul Nicolae din parcul Municipiului Gherla.

La pelerinaj va participa ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de arhierei și preoți.

După un scurt moment de rugăciune, în jurul orei 12:00, se va porni în sunet de toacă și în glas de cântări duhovnicești spre Mănăstirea Nicula pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae (din parc) – strada Avram Iancu – Autogară – Strada Liviu Rebreanu (Memorial Gherla) – Nicula (sat) – Mănăstirea Nicula.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER