Naţional
Pliante pro-referendum în pungi cu pâine. BEJ şi Protecţia Consumatorilor fac controale
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișBiroul Electoral Judeţean (BEJ) Bihor a fost sesizat, marţi, că pliante cu mesaje pro-referendum au fost introduse în pungi cu pâine produsă de o firmă din localitatea Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, comisarii Protecţiei Consumatorului declanşând un control la societatea respectivă.
Preşedintele BEJ Bihor, Iuliana Florina Crişan, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că o decizie în acest caz se va lua miercuri, după ce se vor primi mai multe informaţii.
„S-au primit trei contestaţii la BEJ Bihor despre pliante introduse în pungi cu pâine, două au fost respinse pentru că nu ofereau suficiente informaţii, nu se spunea că este vorba de pâinea de Lugaş, doar în cea de-a treia se indica despre ce este vorba. Am primit şi poze, dar pentru că nu ştiam unde s-a distribuit pâinea respectivă, s-a amânat pe miercuri luarea unei decizii în acest caz şi am cerut şi alte detalii. Vom decide ce se face cu aceste pliante”, a spus Crişan.
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, Giani Bura, a declarat, la rândul său, corespondentului Mediafax, că instituţia pe care o reprezintă s-a autosesizat şi a dispus un control la firma din Lugaşu de Jos, producătoarea pâinii.
Sursa – Mediafax