Conectează-te cu noi

Naţional

Semnal de alarmă în educaţie: 4.000 de angajaţi din învăţământ riscă să rămână fără locuri de muncă

Publicat acum

pe

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” solicită premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4884/2018, care ar conduce la concedierea a peste 4.000 de angajaţi din învăţământ, precizând că, în caz contrar, va acţiona în judecată MEN.

Începând de ieri (n.r. – luni), în baza OMEN nr. 4884/2018, inspectoratele şcolare au trecut la tăierea a peste 4.000 de posturi, majoritatea fiind deja ocupate odată cu începerea anului şcolar. Este vorba atât de personal didactic de predare, cât şi de personal didactic auxiliar şi nedidactic”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Sursa citată mai precizează că este grav că Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) nu a consultat federaţiile sindicale cu privire la proiectul de ordin, în condiţiile în care legislaţia în vigoare obligă instituţia să pună în discuţia partenerilor de dialog un astfel de act administrativ cu caracter normativ.

În condiţiile în care doamna prim-ministru nu va lua măsuri pentru blocarea aplicării ordinului, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ va acţiona în judecată MEN pentru anularea acestuia. De asemenea, FSE „Spiru Haret“ va asigura asistenţă juridică tuturor colegilor care ar urma să fie disponibilizaţi“, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Sursa citată mai menţionează că Ministerul pune presiune asupra inspectorilor şcolari generali şi directorilor, să facă economii.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER