Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Împănatul boului, în acest week-end în localitățile de pe lângă Dej

Publicat acum

pe

impanatul boului

La fel ca în fiecare an, de Rusalii, în localitățile din zona Dejului, și nu numai, fetele nemăritate participă la ”împănatul boului”. Tradiţia spune că cea care reuşeşte să potolească boul se va mărita anul viitor.

Tradiţia ”împănatului boului” se păstrează de zeci de ani şi se transmite din generaţie în generaţie. Sărbătoarea începe imediat după ce sătenii ies de la biserică. Sătenii împodobesc boul cu flori, în timp ce tinerele fete, îmbrăcate în straie populare, așteaptă începerea ”competiției”.

Apoi, boul este lăsat liber pe stradă, iar fetele se ”luptă” să îl țină în frâu. Conform tradiției, fata care reușește să facă acest lucru se vă mărita în anul următor.

În unele localități, tinerii din sat sunt costumați în diferite persoanje – în special draci – și sunt udați de săteni cu găleți cu apă. Obiceiul are o semnficaţie agrară cu scopul de a aduce ploile şi de a asigura fertilitatea solului şi prosperitatea recoltelor.

Tradiția ”împănatul boului” se ține în fiecare an în satele Mănăstirea, Batin, Fizeşu Gherlii şi Mintiu Gherlii. Astfel, duminică, 31 mai, imediat după încheierea slujbei de la biserică, curioșii sunt așteptați să ia parte la aceste tradiții în satele de pe Valea Someșului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER