Sport
Teren artificial la Dej, pe modelul celui de la Iclod. Răzvan Burleanu, vizită la Primărie – FOTO/VIDEO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișRăzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF) a fost vineri la Dej, unde a avut o întâlnire cu primarul Morar Costan pentru a discuta posibilitatea încheierii unui parteneriat.
Burleanu și Morar au vorbit despre posibilitatea modernizării Bazei Sportive Obor. Mai exact, în urma încheierii unui parteneriat, Primăria Municipiului Dej ar urma să modernizeze vestiarele, să construiască o tribună de aproximativ 200 de locuri și să asigure utilitățile necesare, iar FRF ar contribui cu suprafața de gazon artificial în valoare de aproximativ 180.000 de euro.
De baza proaspăt modernizată ar urma să beneficieze toate grupele de juniori ale Unirii, dar și celelalte cluburi din oraș. Cele două părți, municipalitatea și FRF, urmează să semneze un parteneriat în acest sens, astfel că lucrările ar putea începe în primăvara anului 2019.
La sfârșitul întâlnirii, președintele FRF Răzvan Burleanu a vizitat Baza Sportivă Obor și Stadionul Municipal Dej.
”Vizita domnului Răzvan Burleanu la Dej este una binevenită, în condițiile în care primăria a preluat clubul de fotbal Unirea din dorința de a menține tradiția în fotbal a municipiului nostru și de a pregăti și a susține cât mai mulți copii care își doresc să facă fotbal. Nu este un lucru ușor având în vedere că trebuie să asigurăm resursa umană și cea financiară, astfel încât să putem continua în condiții optime și din punct de vedere al terenurilor, dar prin sprijinul Federației Române de Fotbal – confirmat astăzi de Președintele FRF -, avem toată convingerea că vom reuși, pentru că este vorba pe lângă susținerea echipei de seniori, de o investiție în echipele de juniori, o investiție în copiii noștri”, a declarat primarul Morar Costan.
Vezi în MATERIALUL VIDEO de mai jos declarațiile făcute în cadrul conferinței de presă.