Naţional
Iarna își face din nou simțită prezența! Sunt anunțate ninsori în aproape toată țara
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișLocuitorii din aproape toată ţara vor avea nevoie de umbrele pe tot parcursul zilei de luni. În plus, riscul de apariţie a poleiului se va menţine ridicat în nordul Moldovei, potrivit Digi24.
Săptămâna va începe cu înnorări accentuate în toată ţara. Totuşi, ploile vor fi mai insistente în vest, centru şi nord, unde cantităţile de apă acumulate vor putea depăşi 15 l/mp. În nordul Moldovei se va menţine riscul de formare a poleiului, iar după lăsarea întunericului se vor amesteca şi câţiva fulgi de zăpadă. Maximele se vor încadra între 0 grade în nord-estul extrem şi 14 grade în sudul Banatului şi pe litoral.
Ultimele zile ale lunii noiembrie vor aduce un nou episod de iarnă. Temperaturile vor scădea treptat în toate regiunile, aşa că la mijlocul săptămânii vor fi cuprinse între – 8 şi cel mult 4 grade Celsius în vestul teritoriului. Ninsorile şi lapoviţa vor fi prezente marţi doar nord, nord-est şi la munte, dar până miercuri seara vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. Totodată, vântul îşi va face simţită prezenţa în est, sud-est şi pe creste. Joi, aria precipitaţiilor se va restrânge semnificativ, iar orele nopţii vor veni cu ger în zonele nordice, nord-estice şi centrale.
Atmosfera mohorâtă va persista în Capitală şi vor fi posibile câteva reprize de ploaie slabă. Valorile termice vor reuşi să urce doar până la 6 grade Celsius, iar presiunea aerului se va situa la un nivel mai mic decât cel confortabil.
FOTO – Arhivă