Conectează-te cu noi

Naţional

Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare din 9 decembrie!

Publicat acum

pe

Noul mers al trenurilor de călători intră în vigoare duminică, până în 14 decembrie 2019 urmând să fie puse în circulaţie, zilnic, peste 1.200 de trenuri. CFR anunţă un nou tren pe ruta Braşov – Ploieşti Vest – Bucureşti Nord, cu opriri în toate staţiunile montane.

CFR Călători anunţă că începând cu data de 9 decembrie va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019.

Astfel, zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an. Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%, de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Braşov şi retur) au reduceri între 31% şi 56%. Reducerea de 25% se aplică la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.

Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2019 legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

De asemenea, este introdus în circulaţie un tren nou InterRegio pe ruta Braşov – Ploieşti Vest – Bucureşti Nord, cu opriri în toate staţiunile montane.

La capitolul ”trenuri noi”, CFR Călători menţionează şi: ”Asigurarea legăturii directe între Iaşi şi Constanţa cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărăşeşti, Focşani, Buzău, Ţăndărei). În perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi a sezonului estival se asigură legătura directă Iaşi – Constanţa – Mangalia”.

Totodată, a fost reconsiderată oferta feroviară între Bucureşti şi Galaţi/Brăila prin suplimentarea numărului de trenuri şi redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute, prin Urziceni, respectiv prin Buzău, şi a fost suplimentat numărul de conexiuni directe pe ruta Bucureşti – Piteşti – Curtea de Argeş prin introducerea în circulaţie a unei perechi de trenuri Regio pe ruta Piteşti – Curtea de Argeş ce se ataşează la trenurile IR 1781/ IR 1790 care circulă de la/la Bucureşti Nord.

A fost redimensionat numărul de trenuri Regio directe pe ruta Suceava – Dorneşti – Rădăuţi – Putna Hm. Astfel, în zilele lucrătoare vor circula 3 perechi de trenuri, iar în zilele de sâmbătă şi duminică 2 perechi de trenuri.

”Pe ruta Timişoara – Remetea Mică şi retur se va relua circulaţia cu trei perechi de trenuri pentru a veni în sprijinul cererii de trafic din zonă. Se reia circulaţia între Bucureşti şi Galaţi pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanţa cu 30 km şi timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute faţă de ruta actuală prin Buzău – Ploieşti. În acest fel se asigură şi conectarea zonelor din sud-est cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi creşterea numărului de legături dintre Bucureşti şi Aeroport”, arată sursa citată.

De asemenea, potrivit comunicatului citat, zilnic, legătura feroviară Bucureşti – Aeroport şi retur va fi asigurată cu 17 trenuri – 9 pe sensul de dus, 8 pe sensul de întoarcere.

Şase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucureşti – Braşov şi retur vor avea în compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor.

CFR Călători adaugă şi că duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore şi 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în staţiile principale şi la 1 oră şi 58 de minute pentru trenurile fără oprire.

”Pe lângă legitimaţiile de călătorie emise în baza facilităţilor acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenţi şi reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup, etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Trafic intern. Acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 20% şi 45% din tariful de transport preţ întreg şi copil la un număr de 104 trenuri InterRegio în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019. Acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la 98 de trenuri InterRegio, în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019. Distribuţia de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR, automate de vânzare în gări şi distribuitori autorizaţi cu care există parteneriate de vânzare bilete”, adaugă CFR.

La capitolul trafic internaţional, CFR anunţă introducerea în grafic un tren nou – trenul Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Viena care circulă zilnic. De asemenea, este creată o nouă legătură directă între Budapesta şi Bucureşti (via Craiova, Timişoara, Arad, Curtici).

Trenul Dacia (IR 346/ IR 347) Bucureşti – Viena va reveni pe ruta consacrată, respectiv prin Sighişoara, oraşul Sibiu fiind conectat cu Budapesta prin două perechi de trenuri directe IR 74/IR 75 şi IR 473/IR 472, atât cu parcurs de zi, cât şi cu parcurs de noapte. Pentru călătoria de la Sibiu la Viena cu trenul Dacia este asigurată legătura în Mediaş cu trenul R 2567.

Trenul Harghita (IR 366/ IR 367) Braşov – Budapesta Keleti revine pe ruta consacrată Braşov – Deda – Dej – Cluj – Budapesta. Legătura cu Târgu Mureş va fi asigurată cu grupa directă de vagoane în perioadele 21.12.2018 – 05.01.2019, 18- 22.04.2019, 01.06 – 07.09.2019 şi 31.10 – 03.11.2019 pentru dus şi pentru întors 22.12.2018 – 06.01.2019, 19-23.04.2019, 02.06 – 08.09.2019, 2-4.11.2019, iar în restul perioadelor cu trenuri la legătură în Cluj-Napoca.

”Pasagerii vor putea călători în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens) şi Budapesta (de la 29 Euro pe sens), Chişinău (de la 19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) şi Salonic (de la 56 euro pe sens). Din Viena există posibilităţi de călătorie către orice destinaţie europeană. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara (de la 15 Euro pe sens), Cluj Napoca (de la 15 Euro pe sens) şi Braşov (de la 19 Euro pe sens)”, arată compania.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER