Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Urşii au MASACRAT o turmă în Bistriţa-Năsăud: 28 de oi au fost ucise, în ciuda gardului electric

Publicat acum

pe

O stână de oi a fost atacată de urşi în zona Dealu Negru, din Bistriţa-Năsăud, unde există cea mai mare concentraţie de urşi bruni din Europa. Este al treilea atac din ultima lună, până acum urşii rănind şi doi bărbaţi. De această dată, animalele au ucis 28 de oi.

Un număr de 28 de oi aflate la o stână din comuna Cetate, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost omorâte, în noaptea de marţi spre miercuri, de trei urşi care au atacat stâna, potrivit Mediafax.

Cu toate că locul unde erau mioarele a fost împrejmuit cu plasă şi gard electric, urşii au reuşit să ajungă la oi.

Primăria Cetate a sesizat autorităţile şi urmează ca, joi, o comisie de evaluare a pagubei să ajungă în zonă pentru a constata pierderile.

O comisie va merge mâine (joi – n.r.) la faţa locului să evalueze situaţia. Au mai existat probleme în zonă, chiar la proprietarul acestei stâne de oi. În ultima perioadă de timp au avut atacuri: doi berbeci, câteva ovine au fost atacate de urs. Comisia va constata pagubele semnalate, se verifică şi condiţiile în care s-a produs paguba, dacă proprietarul animalelor şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în lege, dacă administratorul fondului şi-a îndeplinit obligaţiile lui. Se face o analiză atentă şi serioasă a situaţiei şi apoi se decide dacă statul trebuie să plătească despăgubiri sau gestionarul fondului de vânătoare sau poate fi şi a treia situaţie – în care proprietarul nu este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi atunci nu beneficiază de despăgubiri”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, şeful Gărzii Forestiere Bistriţa-Năsăud Daniel Pop.

Reprezentanţii Asociaţiei Cinegetice Ursul Brun, cei care sunt gesionarii fondului de vânătoare Dealu Negru, spun că în zonă ar fi cinci urşi agresivi, care nu se tem şi atacă şi oameni şi animale.

Vânătorii au cerut aprobarea pentru împuşcarea urşilor agresivi însă până acum s-a primit derogare doar pentru vânarea unui sigur exemplar. Dacă vor primi aprobare de la Ministerul Mediului, vânătorii vor începe să caute ursul agresiv.

În Bistriţa-Năsăud există cea mai mare concentraţie de urşi bruni din Europa, efectivul acestora fiind de patru ori peste cel optim. O evaluare făcută anul acesta de Agenţia Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud arăta că în pădurile din Bistriţa-Năsăud există 634 de urşi în timp ce efectivul optim este de 156 şi că în 2018 numărul urşilor a crescut cu 63 de exemplare faţă de numărul din 2017.

Ultimul atac al urşilor în zona Dealu Negru este al treilea din ultima lună. În 17 noiembrie, un vânător a fost muşcat de cap de un urs, iar în urmă cu o săptămână urşii au atacat aceeaşi stâna, rănindu-l pe un cioban care ieşise să apere mioarele.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER