Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Urşii au MASACRAT o turmă în Bistriţa-Năsăud: 28 de oi au fost ucise, în ciuda gardului electric

Publicat acum

pe

O stână de oi a fost atacată de urşi în zona Dealu Negru, din Bistriţa-Năsăud, unde există cea mai mare concentraţie de urşi bruni din Europa. Este al treilea atac din ultima lună, până acum urşii rănind şi doi bărbaţi. De această dată, animalele au ucis 28 de oi.

Un număr de 28 de oi aflate la o stână din comuna Cetate, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost omorâte, în noaptea de marţi spre miercuri, de trei urşi care au atacat stâna, potrivit Mediafax.

Cu toate că locul unde erau mioarele a fost împrejmuit cu plasă şi gard electric, urşii au reuşit să ajungă la oi.

Primăria Cetate a sesizat autorităţile şi urmează ca, joi, o comisie de evaluare a pagubei să ajungă în zonă pentru a constata pierderile.

O comisie va merge mâine (joi – n.r.) la faţa locului să evalueze situaţia. Au mai existat probleme în zonă, chiar la proprietarul acestei stâne de oi. În ultima perioadă de timp au avut atacuri: doi berbeci, câteva ovine au fost atacate de urs. Comisia va constata pagubele semnalate, se verifică şi condiţiile în care s-a produs paguba, dacă proprietarul animalelor şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în lege, dacă administratorul fondului şi-a îndeplinit obligaţiile lui. Se face o analiză atentă şi serioasă a situaţiei şi apoi se decide dacă statul trebuie să plătească despăgubiri sau gestionarul fondului de vânătoare sau poate fi şi a treia situaţie – în care proprietarul nu este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi atunci nu beneficiază de despăgubiri”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, şeful Gărzii Forestiere Bistriţa-Năsăud Daniel Pop.

Reprezentanţii Asociaţiei Cinegetice Ursul Brun, cei care sunt gesionarii fondului de vânătoare Dealu Negru, spun că în zonă ar fi cinci urşi agresivi, care nu se tem şi atacă şi oameni şi animale.

Vânătorii au cerut aprobarea pentru împuşcarea urşilor agresivi însă până acum s-a primit derogare doar pentru vânarea unui sigur exemplar. Dacă vor primi aprobare de la Ministerul Mediului, vânătorii vor începe să caute ursul agresiv.

În Bistriţa-Năsăud există cea mai mare concentraţie de urşi bruni din Europa, efectivul acestora fiind de patru ori peste cel optim. O evaluare făcută anul acesta de Agenţia Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud arăta că în pădurile din Bistriţa-Năsăud există 634 de urşi în timp ce efectivul optim este de 156 şi că în 2018 numărul urşilor a crescut cu 63 de exemplare faţă de numărul din 2017.

Ultimul atac al urşilor în zona Dealu Negru este al treilea din ultima lună. În 17 noiembrie, un vânător a fost muşcat de cap de un urs, iar în urmă cu o săptămână urşii au atacat aceeaşi stâna, rănindu-l pe un cioban care ieşise să apere mioarele.

 

FOTO – Arhivă

Ştiri din zonă

Patron din Dej, prădat de un bărbat din Reteag

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Sâmbătă, 15 decembrie, un bărbat, de 51 ani, din Dej, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în noaptea de 14/15 decembrie, persoane necunoscute au sustras bunuri dintr-un magazin alimentar, situat pe raza localității Bața și gestionat de soția sa. Valoarea bunurilor sustrase este de aproximativ 6.500 de lei.  

La scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, din Reteag, bănuit de comiterea furtului. Bunurile reclamate ca fiind sustrase au fost recuperate și restituite păgubiților.

Față de bărbatul bănuit de comiterea furtului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, iar cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de furt calificat.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Juniorii de 8 ani ai U Cluj au ajuns în perfuzii, la spital. Părinţii bănuiesc că micuţii au fost OTRĂVIŢI

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

În aceste zile s-a disputat la Craiova un turneu de fotbal în sală, pentru copii de 8 ani, la care a participat şi echipa Luceafărul U Cluj. În noaptea de dinaintea finalelor aceştia, 7 dintre cei 13 copii ai echipei au acuzat stări de vomă şi diaree şi 5 dintre ei au ajuns la spital, unde li s-au administrat perfuzii, scrie Pro Sport.

Bănuiala părinţilor este una şocantă. Aceştia vorbesc despre o „otrăvire” intenţionată a micilor sportivi, pentru a nu da randament la meciuri.

Aş vrea să reclam Hotel Sydney din Craiova. Este inadmisibil să se întâmple aşa ceva. Am avut 7 copii din 13 bolnavi, în spital. Am sunat la urgenţe să-i ia pentru că aveau vărsături, nu ştiam ce să facem. Cu noi în hotel mai este LPS Timişoara care a avut acelaşi meniu şi spre surprinderea noastră ei nu au avut nimic.

După meciul cu Universitatea Craiova s-a întâmplat tot. Este dubios, deoarece am avut părinţi care au auzit că cei de la Craiova au fost de vină, dar nu vrem să ne gândim la asta. Dacă faci aşa ceva la un copil de 8 ani, nu mai eşti om. Am avut 5 copii internaţi până la 8 dimineaţa, unul nu şi-a revenit şi nu a putut juca în această dimineaţă, iar ceilalţi au stat cu perfuzii toată noaptea”, a spus Vlad Vălean, antrenor la grupa de copii a celor de la Luceafărul U Cluj.

O plângere penală a fost depusă, iar Poliţia cercetează cazul. În ciuda problemelor avute, micii jucători din Cluj au câştigat competiţia.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

INFORMARE METEO! Sunt anunțate ninsori abundente în județul Cluj

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni dimineață, la ora 10:30, o informare meteorologică, care vizează precipitații mai ales sub formă de ninsoare și strat de zăpadă nou depus, valabil de luni, 17 decembrie, de la ora 12:00, până marți, 18 decembrie, la ora 12:00.

În intervalul menționat în nordul și în estul Olteniei, în jumătatea de vest a Munteniei, Transilvania, Maramureș, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă, în general între 10 și 20 cm.

În prima parte a zilei de luni (17 decembrie) în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși viteze de 70…80 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită.

Temporar în estul, centrul și sud-estul țării, pe arii restrânse va fi polei sau ghețuș.

Descriere regională:

Potrivit ANM, în intervalul menționat, în județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Satu Mare, vor fi precipitații sub formă de ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă, în general între 10 și 20 de centimetri.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare