Naţional
Se schimbă pașapoartele! Vor avea altă culoare, dar și un alt conținut
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPaşapoartele simple electronice vor fi iarăși modificate, asta după ce – anul trecut – a fost schimbată durata lor de valabilitate de la 5 ani la 10, pentru cei care au atins vârsta majoratului. MAI a cerut atât modificarea formei, cât și a conținutului lor. Proiectul propus de MAI a fost adoptat de Executiv şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Autorităţile vor să schimbe culoarea paşaportului simplu electronic, valabil 10 ani, din roşu-vişiniu, în roşu- închis pentru a-l face mai vizibil. Noul paşaport va avea stema ţării gravată 3D şi va fi completată cu o coroană. Pe a doua copertă a noului paşaport vor apărea menţiuni noi.
În plus, ministerul de Interne vrea schimbări la conţinutul tuturor celor trei tipuri de documente. Paşaportul electronic diplomatic, cel de serviciu şi cel simplu vor avea rubrici identice, însă culori diferite.
Conform trendului european, pașaportul diplomatic este negru, iar pașaportul de serviciu are culoarea albastră.