Conectează-te cu noi

Naţional

Programul „Prima casă” va continua și în 2019!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Programul „Prima casă” va continua, pentru că a fost util în economie, dar se doreşte a fi un program social clar, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit Agerpres.

Noi vom bugeta pentru anul viitor în continuare programul „Prima casă” pentru că a fost foarte util în economie. Nu ştiu exact acum suma, dar în ianuarie o să vedeţi exact cu cât anume vom bugeta”, a spus Teodorovici.

Întrebat dacă va fi un plafon de vârstă sau de venit, şeful de la Finanţe a precizat că nu vrea să anticipeze, pentru că nu are toate datele. „Probabil săptămâna viitoare…Dacă se schimbă ceva faţă de cadrul legal care a reglementat prima casă vor fi astfel de modificări legislative puse din timp transparente pe site MFP, dar vom continua cu acest program şi în 2019”, a subliniat Teodorovici.

Şeful de la Finanţe a ţinut să reitereze că statul nu a anticipat niciun leu de pe urma „taxei pe lăcomie”, „Nu ne bazăm pe ea, este zero în buget, vrem să descurajăm banca să mai aplice dobânzi atât de mari şi de nejustificate faţă de români. Şi în energie la fel, noi pierdem ca stat prin acele taxe în zona de energie pentru că dividendele vor fi mai mici. Eu stat câştig mai puţin, dar tocmai pentru economie, pentru consumatorul casnic este măsura aceasta luată”, a spus Teodorovici.

Potrivit unui proiect de HG publicat pe site-ul MFP, plafonul de garanţii pentru programul ‘Prima casă’ pentru anul 2019 este de 2 miliarde de lei, similar cu plafonul total de garantare alocat pentru anul 2018.

Prin Memorandumul cu tema Aprobarea strategiei programului ‘Prima casă’ 2017-2021, adoptat de Guvern în şedinţa din data de 29.11.2016 au fost stabilite obiectivele şi liniile directoare care vor guverna programul ‘Prima casă’ în următorii 5 ani, precum şi nivelul plafonului de garantare în cadrul Programului pentru perioada 2017-2021. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a avut în vedere un plafon anual de garanţii în cadrul Programului de 2,5 miliarde lei pentru primul an (2017), câte 2 miliarde lei pentru fiecare an pentru anii 2, 3, şi 4 (2018-2020), iar pentru ultimul an (2021) 1,5 miliarde lei, astfel încât să crească predictibilitatea creditelor ce pot fi acordate şi contractate în cadrul Programului”, se arată în nota de fundamentare.

De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii octombrie 2018, au fost acordate 264.578 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,40 miliarde lei. De la începutul anului 2018 şi până la finele lunii octombrie 2018 au fost acordate 17.915 garanţii, în valoare totală de 1,7 miliarde lei, precum şi 6.494 promisiuni de garantare.

Naţional

Cumpărăturile de Paște, ÎNTREBĂRI și răspunsuri | ”Pot să merg să cumpăr carne de miel?”

Publicat acum

pe

loading...

Polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au răspuns, printr-un comunicat de presă, la câteva întrebări referitoare la cumpărăturile de Paște, în contextul în care se apropie această perioadă.

  • Pot să merg să mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație ?

Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 ( asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care iți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico – sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.  

  • Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an , carne de miel să vină să mi-l aducă acasă?

Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa,  documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.  

  • Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?

Nu. Acest lucru nu va mai fi posibil. Așa că asigură-te că îți procuri produse numai din locurile autorizate.

Desigur. Conform ordonanței militare trebuie să ai asupra ta tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 4, motive justificative, precum asistența  persoanelor vârstnice, bolnave. Dar nu uita că aici nu sunt incluse vizitele în ziua de Paște.

Continuă să citești

Naţional

România a trecut de 5000 de îmbolnăviri cu coronavirus. Vezi cifrele anunțate azi

Publicat acum

pe

loading...

Autoritățile au anunțat că până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 5202 cazuri de infectare cu COVID-19.

Până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 90
2. Arad 162
3. Argeș 32
4. Bacău 56
5. Bihor 66
6. Bistrița-Năsăud 76
7. Botoșani 106
8. Brașov 175
9. Brăila 16
10. Buzău 13
11. Caraș-Severin 34
12. Călărași 34
13. Cluj 148
14. Constanța 124
15. Covasna 62
16. Dâmbovița 28
17. Dolj 39
18. Galați 175
19. Giurgiu 46
20. Gorj 9
21. Harghita 4
22. Hunedoara 212
23. Ialomița 81
24. Iași 131
25. Ilfov 107
26. Maramureș 43
27. Mehedinți 15
28. Mureș 146
29. Neamț 202
30. Olt 12
31. Prahova 36
32. Satu Mare 28
33. Sălaj 12
34. Sibiu 90
35. Suceava 1.487
36. Teleorman 41
37. Timiș 252
38. Tulcea 11
39. Vaslui 36
40. Vâlcea 11
41. Vrancea 95
42. Mun. București 659
                                       TOTAL 5.202

Totodată, până acum, 229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 441 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 51.802 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate  648 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.398 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 341 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.741 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.647.253 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 679 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 418 în Italia, 196 în Spania, 16 în Franța, 9 în Germania, 32 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA  și câte unul în Irlanda, Luxemburg, Belgia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 38 de cetățeni români aflați în străinătate, 11 în Italia, 7 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania și unul în Suedia, au decedat.

Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.

***

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.917 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 61 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Continuă să citești

Naţional

Șomaj tehnic și pentru bugetari. Anunțul premierului

Publicat acum

pe

loading...

Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care angajaţii instituţiilor de stat care nu sunt implicate direct în combaterea epidemiei de coronavirus şi efectelor sale vor fi trimişi acasă în şomaj tehnic pentru 15 zile pe lună, urmând să revină la muncă după două săptămâni pentru a-i înlocui pe ceilalţi care au asigurat funcţionarea repectivelor instituţii.

Cei trimişi în şomaj tehnic pentru două săptămâni ar urma să primească 75% din salariul brut de încadrare.

”Ne-am gândit la un mecanism, pe care îl vom introduce într-o reglementare, care ține oarecum și de o evitare a riscului de răspândire a virusului. Un mecanism relativ simplu, în care împărțim angajații în două…Jumătate din angajați lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de șomaj tehnic – plătiți la fel cum sunt plătiți cei din șomaj tehnic, cu 75% – restul de 15 zile vin la muncă ceilalți, care au stat în șomaj tehnic perioada respectivă”, a declarat aseară premierul Ludovic Orban la B1 TV.

Premierul a precizat că acest mecanism de şomaj tehnic nu se va aplica anumitor sectoare, precum Sănătate sau Apărare, care au un rol central în lupta României cu COVID-19 şi în zona de securitate naţională.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare