Naţional
Şoferii care utilizează telefonul în timp ce se află la volan s-ar putea alege cu permisul SUSPENDAT
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișMinisterul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică, vineri, un proiect de Lege pentru pentru modificarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, MAI vrea interzicerea în timpul mersului a ţinerii în mână a telefoanelor sau a tabletelor, transmite Mediafax.
„Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice Prin prezentul proiect de act normativ se propune: Interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete)”, se arată într-un comunicat al MAI.
Potrivit sursei citate, pentru nerespectarea acestei norme de conduită se introduce o nouă sancţiune de 9-20 puncte – amendă (clasa a IV-a) şi şase puncte de penalizare.
„În plus, sancţiunea cu amendă va fi aplicată şi conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere (ex. biciclişti). Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancţionare pentru situaţia în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulaţia vehiculelor. Astfel, pe lângă amendă, se va aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule”, potrivit proiectului de lege lansat în dezbatere publică.