Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Zeci de accidentări pe pârtiile din județul Cluj în vacanța de iarnă! Recomandările salvamontiștilor

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost solicitat în perioada sărbătorilor de iarnă și a vacanței de iarnă, în intervalul 21 decembrie 2018-13 ianuarie 2019, pentru a acorda primul ajutor în nu mai puțin de 57 de cazuri petrecute pe pârtiile de schi din județ, respectiv cele de la Muntele Băișorii, Feleac, Buscat și Mărișel.

Cele mai multe accidente s-au datorat neadaptării vitezei de coborâre la nivelul de cunoștințe al schiorului. Totodată, s-a intervenit în alte 6 cazuri, pe pârtiile de sănii sau în zona montană, cel mai grav caz, o suspiciune de fractură de coloană producându-se la săniuș, pe părtia Feleac.

În ceea ce privește numărul relativ mare de persoane implicate în aceste accidente, mai exact 66, trebuie ținut cont de faptul că numărul de accidente este în corelație cu creșterea numărului celor care practică aceste sporturi de iarnă.

Având în vedere numărul ridicat de accidente precum și urmările extrem de grave pe care acestea le pot genera, Salvamont Cluj revine cu sfaturile de siguranță pe perioada de iarnă, cu rugămintea adresată schiorilor de a ține cont de ele:

  1. Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu. Schiați responsabil! Responsabilitatea ocolirii celorlalți schiori revine celui care vine din deal. In cazul provocării de leziuni din cauza ciocnirii dintre doi schiori, responsabilitatea nu este numai de natură morală ci este și una legală.
  2. Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.
  3. Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.
  4. Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.
  5. Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.
  6. Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
  7. Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.
  8. Când schiați, purtați întotdeauna cască.
  9. Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.
  10. Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru- ușor, roșu-mediu, negru-dificil.
  11. Anunțați Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercați să protejați accidentatul până la sosirea echipei de salvatori montani.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER