Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Zeci de accidentări pe pârtiile din județul Cluj în vacanța de iarnă! Recomandările salvamontiștilor

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost solicitat în perioada sărbătorilor de iarnă și a vacanței de iarnă, în intervalul 21 decembrie 2018-13 ianuarie 2019, pentru a acorda primul ajutor în nu mai puțin de 57 de cazuri petrecute pe pârtiile de schi din județ, respectiv cele de la Muntele Băișorii, Feleac, Buscat și Mărișel.

Cele mai multe accidente s-au datorat neadaptării vitezei de coborâre la nivelul de cunoștințe al schiorului. Totodată, s-a intervenit în alte 6 cazuri, pe pârtiile de sănii sau în zona montană, cel mai grav caz, o suspiciune de fractură de coloană producându-se la săniuș, pe părtia Feleac.

În ceea ce privește numărul relativ mare de persoane implicate în aceste accidente, mai exact 66, trebuie ținut cont de faptul că numărul de accidente este în corelație cu creșterea numărului celor care practică aceste sporturi de iarnă.

Având în vedere numărul ridicat de accidente precum și urmările extrem de grave pe care acestea le pot genera, Salvamont Cluj revine cu sfaturile de siguranță pe perioada de iarnă, cu rugămintea adresată schiorilor de a ține cont de ele:

  1. Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu. Schiați responsabil! Responsabilitatea ocolirii celorlalți schiori revine celui care vine din deal. In cazul provocării de leziuni din cauza ciocnirii dintre doi schiori, responsabilitatea nu este numai de natură morală ci este și una legală.
  2. Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.
  3. Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâți, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.
  4. Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.
  5. Asigurați-vă, printr-un examen atent al traficului din amonte și al celui din aval, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.
  6. Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
  7. Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.
  8. Când schiați, purtați întotdeauna cască.
  9. Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborâți direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie.
  10. Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru- ușor, roșu-mediu, negru-dificil.
  11. Anunțați Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon 0Salvamont (0725.826.668) în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercați să protejați accidentatul până la sosirea echipei de salvatori montani.

Ştiri din zonă

Primăria Mica a câștigat în instanță readucerea în patrimoniul comunei a 64 de hectare de pășune

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Primăria Comunei Mica a reușit la începutul acestei luni readucerea în patrimoniul Comunei Mica suprafața de 64 de hectare de păşune, prin Hotărârea nr. 1 din 09.01.2020 a Tribunalului Cluj, prin care s-a dispus anularea a două titluri de proprietate eliberate de Comisia Județeană de Fond Funciar Cluj, astfel încât această suprafaţă de teren să revină Comunei Mica.

Sentinţa dată de Tribunalul Cluj este definitivă, iar în cel mai scurt timp Primăria Comunei Mica va lua legătura cu un topograf pentru a identifica și întăbula respectiva suprafața de teren, iar ulterior va demara procedura privind repartizarea acestei păşuni crescătorilor de animale, în conformitate cu prevederile legale.

Prin aceste acţiuni nu îmi doresc decât să fiu alături de locuitorii acestei comune, să le apăr interesele şi să-mi respect promisiunile făcute în anul 2016, când am fost ales în funcția de primar, una dintre acestea fiind că voi susține închirierea pășunii comunale la prețuri rezonabile, iar după trei ani jumătate de mandat se poate vedea că pe lângă faptul că am găsit, alături de echipa mea, soluții legale și echitabile pentru închirierea pășunii cât mai multor fermieri de pe raza comunei, am reuşit să readuc și suprafața de 64 ha pășune în patrimoniul Comunei Mica.

Sunt un om al faptelor, nu al vorbelor, iar tot ceea ce îmi doresc în calitate de primar este să ridic nivelul acestei comune, iar locuitorii să fie mulţumiţi de locul în care trăiesc”, a spus Tiberiu Zelencz, primarul comunei Mica.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Ministrul Sănătății, despre pacienta de la Cluj: Nu are coronavirus

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat marţi seara că pacienta de la Cluj nu are coronavirus şi că rezultatele testelor în cazul acesteia sunt pozitive pentru un virus respirator scintiţial, potrivit Agerpres.

Deci nu este coronovirus, pacienta va fi tratată simptomatic şi va se va recupera complet. Este un virus respirator care dă o traheobronşită uşoară şi, în mod normal, cu tratament simptomatic pacienta va evolua foarte bine”, a afirmat ministrul, la Digi 24.

Vă reamintim, o pasageră care a sosit, marţi, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj era suspectă de faptul că ar putea fi contaminată cu coronavirus şi a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Femeia a fost în Asia de Sud-Est şi ar fi intrat în contact cu persoane din China.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

CLUJ | Specialiştii consideră mică probabilitatea ca pasagera din aeroport să fie infectată cu coronavirus

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj informează că e puţin probabil ca persoana ajunsă marţi, pe aeroportul clujean, cu suspiciune de contaminare cu coronavirus, să sufere de infecţie cu acest virus.

În cursul zilei de astăzi, (n.r. marți, 28 ianuarie 2020), pe aeroportul din Cluj-Napoca, din cursa Varşovia-Cluj-Napoca, a fost preluată o persoană care a anunţat anterior că este posibil să fi venit în contact cu o persoană cu suspiciune de infecţie cu nCoV 2019 (coronavirus). A fost alertat aeroportul şi conform procedurii aeronava a fost garată. Medicul epidemiolog din Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj a efectuat ancheta epidemiologică, conform procedurilor. În urma anchetei s-a decis ca măsură profilactică (persoana este asimptomatică) izolarea în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca pentru o perioadă de până la 14 zile şi prelevarea de probe conform metodologiei. În urma consultului de specialitate efectuat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, medicii specialişti consideră puţin probabil ca persoana să fie infectată cu nCoV”, se arată într-un comunicat al DSP Cluj.

Pasagerii din avion vor fi monitorizaţi.

Pentru pasagerii din aeronavă (în număr de 57) s-a întocmit o evidenţă cu datele acestora pentru a putea fi contactaţi şi monitorizaţi. Totodată, aceştia au primit informaţii cu privire la simptomatologia bolii şi le-a fost recomandat ca în cazul apariţiei unor simptome să se adreseze serviciului de urgenţă 112 în vederea transportului la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca”, se mai arată în comunicat.

O pasageră care a sosit, marţi, pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, este suspectă de faptul că ar putea fi contaminată cu coronavirus şi a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Femeia a fost în Asia de Sud-Est şi ar fi intrat în contact cu persoane din China.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare