Naţional
Situaţie RUŞINOASĂ: 4 din 10 români nu au fost niciodată la dentist
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișAproximativ 40% dintre români nu au ajuns la un medic dentist, iar mai mult de 20% spun că nu vor merge nici în acest an, potrivit unui studiu de piaţă realizat de către Millward Brown România.
„După 30 de ani de eforturi private susţinute, atât ale medicilor, cât şi ale pacienţilor, stomatologia dă semne bune, dar încă mai avem mult de construit. Conform studiului, în 2018, aproximativ 40% dintre români nu au ajuns la un medic dentist, peste 30% dintre familiile care au copii nu i-au adus niciodată pentru un control, iar mai mult de 20% dintre români spun că nu vor merge nici în 2019 la stomatolog”, a declarat dr. Ionuţ Leahu, fondatorul clinicilor dentare Dr. Leahu, citând un studiu realizat de Millward Brown România, în ianuarie 2019.
În schimb, şase din zece români au fost cel puţin o dată la medicul stomatolog, în cursul anului trecut. Accesul pacienţilor la serviciile stomatologice a crescut pe fondul unui context macroeconomic favorabil, al unui nivel sporit al educaţiei şi al dezvoltării pieţei de stomatologie susţinute şi de extinderea clinicilor mari, arată studiul realizat în ianuarie 2019.
Faţă de anii anteriori, pacienţii conştientizează din ce în ce mai mult importanţa sănătăţii dentare. Astfel, anul trecut, peste 50% şi-au planificat vizitele la medic. Aceştia şi-au ales dentistul pe criteriul încrederii (într-un procent de aproximativ 90%) sau pe recomandare (65%) şi nu pe criteriul financiar, cum se întâmpla în anii trecuţi.
Conform datelor din studiul de piaţă, jumătate dintre românii care au fost la dentist au optat, punctual, pentru tratarea cariilor, 40% pentru igienizări, comparativ cu anii anteriori în care ajungeau preponderent în cazul durerii şi infecţiilor. Numai 8% dintre aceştia au fost la dentist pentru a-şi rezolva toate problemele dentare. Domeniul este extrem de fragmentat, fiind construit într-o proporţie de 85% din cabinete individuale.
Piaţa serviciilor stomatologice a crescut de la an la an, atât ca număr de cabinete şi clinici, cât şi ca valoare, ajungând la 4.400 de companii active şi peste 1,3 miliarde lei cifră de afaceri cumulată a jucătorilor din domeniu, potrivit datelor Coface.
Primele trei oraşe, Bucureşti, Cluj şi Timişoara, au înregistrat progrese semnificative, Capitala fiind cea mai mare zonă, cu 1.600 de companii şi o valoare a pieţei de peste 500 de milioane de lei.