Conectează-te cu noi

Naţional

Cea mai căutată MESERIE din România. Unul din şase angajaţi câştigă peste 7.000 lei pe lună

Publicat acum

pe

Anunţurile de angajare publicate de companii pentru meseria de şofer au crescut cu 2% în ultimul semestru al anului trecut faţă de aceeaşi perioadă din 2017, la peste 45.500 de oferte active, fiind categoria care a adunat cele mai multe oferte în secţiunea OLX Locuri de muncă.

Domeniul se află pe primul loc şi din punct de vedere al numărului de aplicanţi în a doua jumătate a anului precedent, cu peste 160.000 de candidaţi unici, ofertele generând peste 1,5 milioane de aplicaţii unice în intervalul analizat. Pentru un post de şofer publicat pe OLX, aplică, în medie, 42 de candidaţi, iar durata aproximativă de ocupare a unui loc de muncă pentru această poziţie este de 18 zile.

OLX a lansat cea de-a doua ediţie a studiului “Indexul locurilor de muncă” în care se regăsesc principalele date centralizate din secţiunea ”Locuri de muncă”, în care angajatorii publică peste 500.000 de anunţuri de locuri de muncă vacante pe an.

În ceea ce priveşte nivelul de venit în care se încadrează şoferii din România, acesta poate varia între: 1.100-1.500 lei (9%), 1.500-2.000 lei (13%), 2.000-2.500 lei (17%), 2.500-3.000 lei (13%), 3.000-4.000 lei (12%), 4.000-5.000 lei (10%), 5.000-6.000 lei (6%), 6.000-7.000 lei (3%) şi peste 7.000 lei (17%), arată datele centralizate în cadrul unui sondaj realizat de OLX şi adresat persoanelor care lucrează ca şoferi (450 de respondenţi, 98% bărbaţi).

Salariile şoferilor arată o discrepanţă majoră între ofertele celor care lucrează în transportul intern şi ale celor care lucrează în transportul internaţional. Cei care lucrează pe intern câştigă undeva între 2.000 şi 4.000 de lei net, iar 20-25% dintre şoferii cu care discutăm şi lucrează pe transport internaţional au salarii de peste 6.000 de lei net, care includ diurne şi călătorii în afara ţării. Deficitul de candidaţi şi de angajaţi şoferi vine şi din atractivitatea sporită a joburilor de transport internaţional”, a declarat Paul Neagoe, Business Manager OLX România.

La capitolul beneficii primite de şoferi, programul de lucru flexibil este cel mai întâlnit, acesta fiind menţionat de către 28% dintre respondenţi, iar obţinerea unui salariu mai mare reprezintă principala motivaţie a şoferilor-respondenţi (52%) pentru schimbarea locului de muncă.

Topul categoriilor cu cele mai multe locuri de muncă scoase la concurs de către angajatori în perioada iulie – decembrie 2018 continuă cu ”Ingineri – Meseriaşi – Constructori”, cu peste 32.500 de anunţuri, „Personal hotelier – restaurant”, cu peste 19.800 de anunţuri. La mare căutare au fost şi candidaţii pentru categoriile de joburi din secţiunile „Casieri – Lucrători comerciali” şi “Muncă în străinătate”, ce au cumulat un număr semnificativ de anunţuri de angajare: peste 18.000, respectiv 17.000 de joburi vacante.

În clasamentul categoriilor cu cei mai mulţi aplicanţi, pe locul doi, după şoferi, se află categoria “Muncă în străinătate”, care a adunat peste 700.000 de aplicaţii. De altfel, chiar dacă în valoare absolută are un număr de anunţuri şi de candidaţi mai redus decât categoria şoferilor, Munca în străinătate are un raport mai ridicat al candidaţilor/număr de locuri de muncă disponibile. În medie, 52 de candidaţi au aplicat la un loc de muncă vacant scos la concurs de angajatori în străinătate.

Durata medie în care se ocupă o ofertă de muncă în secţiunea OLX Locuri de muncă variază între 12 şi 23 de zile, în funcţie de tipul de job şi de domeniul de activitate. Angajatorii îşi găsesc cel mai repede candidaţi pentru bone-menajere (unde timpul mediu de ocupare a unui loc de muncă vacant este de 12 zile), agricultură-zootehnie (16 zile) şi muncă în străinătate (17 zile).

La polul opus, candidaţii cei mai greu de găsit sunt cei pentru joburi disponibile în secţiunile „Lucrători producţie – depozit – logistică” (unde timpul mediu de închidere a unui anunţ ajunge la 23 de zile).

Angajatorii din Capitală, Cluj şi Braşov au publicat în al doilea semestru din 2018 peste 100.000 de anunţuri de angajare active. Dintre acestea, peste 71.000 de anunţuri au aparţinut regiunii Bucureşti-Ilfov, capitala menţinându-şi astfel rolul de lider în recrutare.

Iaşi, Constanţa, Timiş, Bihor şi Prahova se află şi ele în topul zonelor active pe piaţa muncii, însumând aproximativ 60.000 de anunţuri active de angajare.

În Bucureşti, primul loc în topul sectoarelor cu cele mai multe anunţuri noi de locuri de muncă şi cei mai mulţi aplicanţi a fost deţinut de categoria „Şoferi – Servicii auto – Curierat”. Categoria şoferilor a avut o concurenţă de 40 de candidaţi/anunţ de angajare, înregistrând peste 350.000 de candidaţi la aproximativ 9.000 de anunţuri de angajare.

O concurenţă aproape la fel de mare – 29 de candidaţi pe loc – a fost înregistrată în categoria „Personal hotelier – restaurant” şi a rezultat datorită faptului că peste 137.000 de candidaţi au aplicat la mai mult de 4.000 de poziţii vacante.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER