Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Salariile angajaților din Cluj au ajuns cu 13% peste media națională

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Salariul mediu din Cluj a ajuns anul trecut la valoarea de 3.048 de lei net pe lună, în creştere cu 14% faţă de anul anterior şi este cu 13% mai mare faţă de salariul mediu la nivel naţional, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

Prin comparaţie cu salariile medii ale angajaţilor din Bucureşti, angajaţii din Cluj câştigă cu 13% mai puţin.

Investiţiile foarte mari ale firmelor străine şi creşterea firmelor româneşti din Cluj au generat o concurenţă pe piaţa muncii care a dus la o creştere a veniturilor, dar şi a costurilor vieţii. Toate acestea s-au reflectat în creşterile de salarii din Cluj şi este posibil ca salariile angajaţilor să continue să crească, dar acest lucru depinde foarte mult de ce se întâmplă în mediul privat şi de presiunea de pe piaţa muncii“, a explicat, pentru Ziarul Financiar, Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS Transilvania Software din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de soluţii de IT, care are aproximativ 800 de salariaţi.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER