Ştiri din zonă
ACCIDENT MORTAL la Uriu! O persoană a fost prinsă sub un tractor

Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Un apel la 112 a anunțat luni după-amiază, în jurul orei 13:30, că un tractor s-a răsturnat peste o persoană, în localitatea bistrițeană Hășmașu Ciceului, comuna Uriu.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiștii.
Potrivit primelor informații, persoana prinsă sub utilajul agricol, un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, este inconștientă.
ACTUALIZARE: Din păcate, echipajul medical l-a găsit pe bărbat cu leziuni incompatibile cu viața și s-a declarat decesul.
Se pare că octogenarul ar fi vrut să schimbe o roată în curtea gospodăriei și nu a asigurat utilajul corespunzător. Pentru că era în pantă, vehiculul a luat-o la vale și l-a prins pe bărbat sub el.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.
“Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în localitatea Hășmașu Ciceului, un bărbat de 80 de ani, din localitate, în timp ce încerca să schimbe o roată la un tractor, în grădina locuinței sale, nu l-ar fi asigurat corespunzător, răsturnându-se. În urma accidentului, bărbatul a decedat. Polițiștii Postului de politie Uriu efectuează cercetări pentru ucidere din culpă”, transmite IPJ BN.
Citește și:
PERCHEZIȚII în Glod. Amenințări cu moartea, cuțite și alte obiecte contondente, în ”dotare”
Viceprimarii din Bobâlna, Jichișu de Jos și Recea Cristur își vor păstra posturile
Bani din suferința altora. Le promitea victimelor că reface mormintele celor dragi, apoi se făcea nevăzut. Dosarul, la Judecătoria Dej