Conectează-te cu noi

Eveniment

EXCLUSIV. Imobile ale Primăriei Dej, sparte de indivizi necunoscuți. Ce bunuri au furat

Publicat acum

pe

Două imobile aflate în patrimoniul Primăriei Municipiului Dej au fost sparte de indivizi necunoscuți. Recent, polițiștii au intrat pe fir și au demarat cercetările pentru identificarea făptașilor.

Dej24.ro a aflat că un reprezentant al Primăriei Municipiului Dej a dat alarma, după ce a sesizat că, în perioada iunie-27 august, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin forțarea ușii de acces, într-un imobil aflat în patrimoniul primăriei, situat pe strada Macazului. De acolo au fost sustrase mai multe bunuri de mobilier și de uz gospodăresc.

Ulterior, în urmă cu trei zile, polițiștii au fost sesizați de către un alt reprezentant al Primăriei Municipiului Dej cu privire la faptul că, în perioada 3 august – 4 septembrie, prin forțarea ușii de acces, a fost spartă și o locuință socială nelocuită. Potrivit informațiilor noastre, din imobilul situat pe aceiași stradă, aflat de asemenea în patrimoniul primăriei, au fost sustrase mai multe bunuri de mobilier și de uz gospodăresc.

”Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, în vederea identificării persoanelor implicate, stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerii măsurilor legale care se impun”, au precizat pentru Dej24.ro reprezentanții IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER