Ştiri din zonă
A rămas fără mașină într-o benzinărie de pe varianta Cluj – Apahida! Hoțul a fost prins în scurt timp
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
La data de 23 aprilie, în jurul orei 17:40, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat a sustras un autoturism din incinta unei benzinării de pe varianta ocolitoare a comunei Apahida, profitând de neatenția proprietarului.
Imediat după sesizare, autovehiculul a fost dat în urmărire tuturor echipajelor de poliție aflate în teren, iar la circa 10 minute polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier l-au interceptat în trafic, fiind oprit pe Bulevardul Muncii. Astfel, autovehiculul a fost blocat în trafic, iar conducătorul auto identificat.
În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Maramureș.
Autovehiculul, în valoare de circa 7.000 de euro, a fost recuperat și predat proprietarului.
Având în vedere probatoriul administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
În continuare se fac cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.
În cursul zilei de azi, cel în cauză va fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Citește și:

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului

Clipurile de pe TikTok cu ”ambulanţa neagră”, în vizorul CNA, după atacul din comuna Recea Cristur

Șofer din Dej, băut la volan pe un drum comunal din Sălaj. A fost tras pe dreapta după miezul nopții












